O mână de organizatori entuziaşti aduc 2 milioane de euro în Buzău

GRAND PRIX-ul României la ENDURO se aşteaptă să fie un mare succes

Aşa cum era de aşteptat, cel mai important eveniment sportiv găzduit până acum la Buzău a stârnit atenţia reprezentanţilor mai multor societăţi locale care vor să îşi asocieze numele de GRAND PRIX-ul României la ENDURO.

GRAND PRIX-ul României la ENDURO se aşteaptă să fie un mare succes

Aşa cum era de aşteptat, cel mai important eveniment sportiv găzduit până acum la Buzău a stârnit atenţia reprezentanţilor mai multor societăţi locale care vor să îşi asocieze numele de GRAND PRIX-ul României la ENDURO.

            Primii care simt deja efectele evenimentului la care sunt aşteptaţi peste 1.000 de persoane din străinătate, plus turişti români, sunt hotelierii buzoieni. „În momentul de faţă au fost rezervate 17 camere la Hotelul Pietroasa, solicitările venind din partea italienilor. Noi putem pune la dispoziţie în total 50-60 de camere şi aşteptăm confirmarea celor care şi-au exprimat dorinţa de a se caza la noi. Au existat solicitări şi pentru  MC. Pietroasa de la Poiana Pinului, însă acolo toate locurile sunt deja ocupate”, a declarat managerul Zaharia Antohe Zică.

            Competiţia se va desfăşura la Mărăcineni şi Monteoru în perioada 8-10 iulie, cartierul general al evenimentul având loc pe Platoul „Dacia”.

            „Am primit o hârtie scrisă în limba engleză, dar aştept să vină cineva din partea organizatorilor să stabilim totul. Noi le putem pune la dispoziţie 20 de camere la hotelul Bucegi şi 14 la Milenium. Am înţeles că unii ar fi vrut să se cazeze la Cazino din Monteoru însă acolo nu avem locuri libere deoarece am contracte semnate încă de anul trecut”, a spus şi managerul Constantin Musceleanu.

Programe speciale în cluburi

            La fel de nerăbdători de începerea Grand Prix-ului sunt şi patronii restaurantelor şi a cluburilor din Buzău care se gândesc deja la organizarea unor programe speciale. „Am pregătit la ATLANTIS şi la SUMMER PUB câteva evenimente pentru turiştii şi piloţii străini, cât si pentru buzoieni. Mă aştept ca toate locaţiile Tess International să fie pline şi sunt sigur că şi celelalte terase şi restaurante din oraş vor fi ocupate”, a declarat managerul Tess International, Sorin Cristea.

            Alte firme implicate, alături de Extreme Adventure Buzău, în organizarea şi sponsorizarea GRAND PRIX-ul României la ENDURO sunt J’PIZZA, AUTOROLLA, CONSTAM, reprezentate de Sorin Cristea, Nicolae Ioaniţescu, Mişu Ioaniţescu şi Bogdan Mănescu. Estimările neoficiale ale celor implicaţi în eveniment vorbesc despre încasări de aproximativ 2 milioane de euro pe care vizitatorii i-ar lăsa la Buzău.