Decontarea medicamentelor din programele naţionale, la preţuri reduse din august

La peste 1.400 de produse se vor percepe adaosuri mult mai mici

Ministerul Sănătăţii a decis să modifice preţul de decontare al medicamentelor incluse în programele naţionale.

 

La peste 1.400 de produse se vor percepe adaosuri mult mai mici

Ministerul Sănătăţii a decis să modifice preţul de decontare al medicamentelor incluse în programele naţionale.

Astfel, peste 1.400 de medicamente care fac parte din lista C2, respectiv tratamente pentru boli cronice, al căror consum a crescut foarte mult în ultimii doi ani, vor  avea un preţ de decontare redus semnificativ  începând cu 1 august.

Scopul acestor diminuări de costuri stabilite de Ministerul Sănătăţii este  cel de a susţine în continuare decontarea  tratamentelor necesare bolnavilor cronici de către autorităţile sanitare.

Medicamentele cuprinse în lista C2 sunt cele care se acordă gratuit pentru pacienţii cu boli precum diabet, tuberculoză, HIV/SIDA,  afecţiuni oncologice, hemofilie, transplant, iar consumul acestora a crescut în 2010 cu 26 la sută comparativ cu 2009.

Potrivit noilor măsuri din proiectul de ordin referitor la schimbarea metodologiei de calcul, de la 1 august   preţul de decontare al medicamentelor din lista C2 porneşte de la preţul de producător aprobat prin ordin ministerial şi diminuat cu 15 la sută.

De asemenea, adaosurile corespunzătoare distribuitorului şi cele percepute de farmacii vor fi diminuate. Cota de adaos pentru distribuitor va fi cuprinsă între 8 la sută şi suma fixă de 20 lei, mai redusă faţă de cea încă în vigoare, care variază între 14 la sută şi 30 de lei.

Farmaciile vor avea adaosul comercial cuprins între 15 la sută şi suma fixă de 25 lei, faţă de actualul adaos, între 24 la sută şi 35 de lei.

Lanţurile farmaceutice, avantajate

Referitor la noile modificări legislative care ar putea să intre în vifoare începând din august, reprezentanţii farmaciilor independente din Buzău consideră că aceste măsuri vor reduce şi mai mult numărul unităţilor care eliberează medicamentele din programele naţionale de sănătate.

Părerea generală este că şi de această dată lanţurile farmaceutice, dominante la nivelul judeţului nostru,  vor fi avantajate, acestea  realizând totodată şi distribuţia medicamentelor, ceea ce înseamnă că şi adaosul distribuitorului, precum şi cel corespunzător farmaciei, ajung în acelaşi loc.

“Şi aşa sunt destul de puţine farmacii independente care eliberează pe programe naţionale, iar acum, reducerea adaosurilor la acestea va micşora şi mai mult numărul lor”, este de părere farmacist Maria Popa, reprezentantă a Farmaciei Hepites Buzău. Aceasta spune că, în pofida diminuărilor la decontări stabilite pentru luna august, va continua să elibereze medicamente pe programe naţionale, din respect pentru pacienţii farmaciei.

Prin sistemul de calcul ce urmează să se concretizeze peste o lună se estimează o economie de peste 66 milioane de euro, rezultate numai din decontările operate medicamentelor din lista C2, astfel încât susţinerea programelor naţionale de către minister să fie în continuare posibilă.