Soţii Răuţă bifează reuşită după reuşită

Cei doi sunt de o săptămână antrenori-arbitrii cu acte la purtător pentru clasele D şi E

Pentru activitatea şi rezultatele acestui sezon, s-au clasat pe locul 401 în clasamentul mondial

În ciuda faptului că nu au reuşit încă să-şi mărească familia, aşa cum şi-au pus în plan, cei doi soţi Răuţă fac numai lucruri bune şi în doi.

Cei doi sunt de o săptămână antrenori-arbitrii cu acte la purtător pentru clasele D şi E

Pentru activitatea şi rezultatele acestui sezon, s-au clasat pe locul 401 în clasamentul mondial

În ciuda faptului că nu au reuşit încă să-şi mărească familia, aşa cum şi-au pus în plan, cei doi soţi Răuţă fac numai lucruri bune şi în doi. De curând, amândoi au dat examen în cadrul unui congres anual organizat de data aceasta la Mamaia, între 18-22 iunie, de unde s-au întors cu  diplomele de arbitri, Alexandra luând licenţa pentru clasa E, iar Dragoş obţinând “brevetul” pentru clasa D. “Acum suntem amândoi şi antrenori şi arbitri, la clase diferite ce-i drept, iar de la Buzău o elevă de-a noastră, Alina Pânzaru, a mai susţinut un examen similar, dar pentru prima treaptă, de instructor”, a explicat Dragoş Răuţă.

 Chiar dacă au luat o mică pauză de la competiţiile internaţionale în aceaste luni, Alexandra şi Dragoş continuă antrenamentele la sală cu copii şi luna aceasta, iar pentru luna viitoare se pregătesc de un cantonament special, timp de 5 zile. “Cantonamentul tehnic şi de forţă îl vom organiza anul acesta la Ojasca, 5 zile, unde îi vom pregăti pe cei aproximativ 60 de copii ai noştri şi fizic şi tehnic, adică vom avea câte trei antrenamente pe zi de efort intens, pentru a începe cu dreptul anul competiţional ce va debuta în septembrie” a mai detaliat Dragoş. De la premii şi laude însă cei doi soţi nu iau niciodată pauză, chiar şi când sunt în aceste mici repausuri de la competiţiile internaţionale primesc veşti bune şi clasări peste aşteptări. “Pentru tot anul competiţional pe care l-am avut, pentru toate concursurile şi locurile pe care le-au bifat am fost clasaţi pe locul 401 în lume, noi doi, ca pereche, printre alte 4.000 de perechi, şi aceasta este cea mai mare mulţumire a noastră, ca sportive, antrenori şi mai nou arbitri. Aceasta este o adevărată carte de vizită, cu care ne putem prezenta în faţa copiilor de la care cerem mereu performanţă”, conchide mândru capul familiei Răuţă, Dragoş.