Copilul cu handicap, mort săptămâna trecută, s-a înecat cu mâncare, în condiţiile în care încă nu se servise masa
Raportul medico-legal primit în cursul zilei de ieri pe adresa DGASPC Buzău pune într-o nouă lumină drama petrecută săptămâna trecută în Complexul de Servicii pentru Copiii cu Handicap Sever nr. 8, acolo unde un copil în vârstă de 10 ani a murit subit în timp ce se afla în sala de mese, aşteptând servirea micului dejun.
Copilul cu handicap, mort săptămâna trecută, s-a înecat cu mâncare, în condiţiile în care încă nu se servise masa
Raportul medico-legal primit în cursul zilei de ieri pe adresa DGASPC Buzău pune într-o nouă lumină drama petrecută săptămâna trecută în Complexul de Servicii pentru Copiii cu Handicap Sever nr. 8, acolo unde un copil în vârstă de 10 ani a murit subit în timp ce se afla în sala de mese, aşteptând servirea micului dejun. Potrivit relatărilor supraveghetoarei şi asistentei medicale care au asistat la acest incident, copilul s-a învineţit brusc şi s-a prăbuşit de pe scaun, decedând la scurt timp, în ciuda măsurilor de prim ajutor acordate de asistentă şi a manevrelor de resuscitare aplicate timp de 45 de minute de către cei de la Ambulanţă. Copilul era cunoscut cu o stare precară de sănătate, suferind de afecţiuni neuro-psihice grave, în primă fază presupunându-se că moartea a fost provocată de cauze naturale, pe fondul respectivelor afecţiuni.
Autopsia a relevat însă că decesul a fost cauzat de un stop cardio-respirator produs din cauza asfixiei mecanice cu un bol alimentar, mai pe înţelesul tuturor, copilul murise înecat cu un dumicat de mâncare. În baza raportului medico-legal, poliţiştii şi-au canalizat cercetările în acest caz, având de lămurit unele aspecte ce nu fuseseră luate în calcul până atunci.
În momentul în care s-a produs nenorocirea, grupa din care făcea parte copilul de 10 ani nu servise încă masa, dar cu toate acestea victima găsise o bucată de creamwurst pe care nu a mestecat-o suficient şi cu care s-a înecat după ce a înghiţit-o. Directoarea DGASPC, Claudia Roşioru, a declarat ieri că băiatul decedat avea şi probleme de deglutiţie, menţionând totodată că este exclus faptul ca în momentul producerii nenorocirii, copiii să fi fost nesupravegheaţi. Trebuie să se stabilească în primul rând de unde făcuse rost copilul de bucata de creamwurst care i-a rămas în gât, dacă o găsise pe jos sau dacă o şterpelise de undeva, în drum spre sala de mese, urmând a se stabili şi dacă cineva este vinovat pentru că nu l-ar fi supravegheat suficient. Directoarea DGASPC spune că aşteaptă rezultatele anchetei făcute de poliţie şi că în baza noilor date furnizate de SML, la nivelul Complexului se desfăşoară şi o anchetă administrativă. Claudia Roşioru a menţionat totodată că nu crede că cineva din personal a lăsat vreun moment copiii nesupravegheaţi dar că nu va ezita să ia măsurile ce se impun dacă se va stabili că vreunul dintre angajaţi a dat dovadă de neglijenţă. Deocamdată, tot cel le poate reproşa angajaţilor Complexului este faptul că nu au acţionat conform protocolului stabilit pentru o astfel de situaţie gravă şi nu au anunţat conducerea DGASPC imediat, fiind pusă în situaţia să afle de la presă cele petrecute.