Începând cu data de 15 iunie, s-a dat startul pentru cuplurile care doresc să acceseze Programul de fertilizare in vitro, derulat în premieră de Ministerul Sănătăţii în ţara noastră.
Începând cu data de 15 iunie, s-a dat startul pentru cuplurile care doresc să acceseze Programul de fertilizare in vitro, derulat în premieră de Ministerul Sănătăţii în ţara noastră.
Astfel, de mai bine de două săptămâni, cei interesaţi au posibilitatea de a-şi depune dosarele la una dintre cele şase clinici din Bucureşti, Cluj, Braşov, Sibiu şi Timişoara, care au primit aprobare de la minister să efectueze proceduri de fertilizare.
Deşi limita stabilită pentru acest an este de 800 de cupluri care să beneficieze gratuit de fertilizare in vitro, deocamdată înscrierile nu sunt atât de numeroase cum s-a preconizat iniţial.
În ceea ce priveşte această situaţie la Buzău, din datele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate(CJAS), instituţia de la nivel judeţean de unde cuplurilor care se înscriu în program li se eliberează anumite acte necesare întocmirii dosarului cu care se prezintă la clinica unde aleg să-şi facă procedura de fertilizare, interesul în acest sens este extrem de scăzut.
“Deocamdată, doar şase cupluri de buzoieni s-au prezentat la noi pentru a li se elibera dovada plăţii contribuţiei pe ultimii doi ani de care au nevoie la dosar”, a precizat dr. Nina Mihai, director adjunct în cadrul CJAS Buzău.
O explicaţie a lipsei de interes pentru prima ediţie a programului naţional de fertilizare gratuită poate fi faptul că unităţile sanitare admise în program sunt la distanţă, cel mai aproape sunt cele din Capitală, dar chiar şi aşa, trebuie efectuate mai multe vizite pentru o serie întreagă de analize şi tratamente prealabile procedurii la clinică. Iar acest lucru este dificil şi presupune absenţă îndelungată sau chiar pierderea locului de muncă. La aceasta se mai adaugă şi costurile în plus, ce trebuie suportate de cuplurile care necesită tratamente suplimentare, ministerul asigurând doar plata procedurii propriu-zise.
“Cred că această situaţie se va schimba în momentul în care aceste proceduri se vor putea efectua la Buzău. Sperăm că acest lucru să fie posibil în cadrul noii maternităţi din municipiu”, este de părere dr. Mircea Şuteu, şeful Secţiei OG1 a Maternităţii Buzău. În ceea ce priveşte clinicile preferate de buzoieni înainte de iniţierea acestui program naţional de către Ministerul Sănătăţii, cele mai multe solicitări au fost pentru unităţile specializate din Turcia, iar pentru probleme grave de infertilitate s-a căutat tratamentul necesar în Ungaria.