După ce în sezonul trecut i-a trecut glonţul pe la ureche, C.S.M. Rm. Sărat şi-a propus ca pe viitor să evite o astfel de situaţie, obiectivul fiind clasarea pe unul dintre primele şapte locuri. Râmnicenii se vor reuni în aceeaşi formulă în vederea pregătirilor pentru noul sezon competiţional.
După ce în sezonul trecut i-a trecut glonţul pe la ureche, C.S.M. Rm. Sărat şi-a propus ca pe viitor să evite o astfel de situaţie, obiectivul fiind clasarea pe unul dintre primele şapte locuri. Râmnicenii se vor reuni în aceeaşi formulă în vederea pregătirilor pentru noul sezon competiţional. Antrenorul Dan Paveliuc va suna adunarea pe 11 iulie, urmând ca după antrenamentele de reacomodare la efort să efectueze şi cantonamentul. Acesta se va desfăşura însă în localitate şi anume la stadion, asta pentru a economisi bani, după cum a precizat preşedintele clubului Valeriu Sfinteş. C.S.M. va încerca să se întărească în această vară cu nişte jucători experimentaţi, lucru care se va realiza însă după 15 iulie.
„Deocamdată nu a plecat şi nici nu a venit nimeni. Suntem în tratative cu nişte jucători dar transferurile acestora vor fi perfectate până la sfârşitul lunii viitoare. Referitor la cantonament, nu vom pleca nicăieri fiindcă nu are rost să cheltuim banii aiurea când îi putem da băieţilor. Vom rămâne la stadion, unde sunt condiţii bune. Important este ca jucătorii să tragă tare pentru a fi cât mai bine pregătiţi, mai ales că avem alt obiectiv. Unul pe care sunt convins că îl vom îndeplini fără probleme”, susţine Valeriu Sfinteş.
C.S.M. Rm. Sărat şi-a programat mai multe meciuri de verificare, printre adversare numărându-se F.C.M. Focşani, C.S. Panciu, F.C. Oneşti.
Râmniceanii vor participa inclusiv la un turneu care va fi găzduit de Craiova în perioada 30-31 iulie, unde alături de satelitul Universităţii şi o altă echipă din zonă va fi prezentă şi una din Bulgaria.