În pofida unor proceduri anevoioase şi a îndeplinirii unui set amănunţit de condiţii, persoanele dornice să înfieze un copil nu se dau bătute şi parcurg toate etapele necesare îndeplinirii visului lor de a deveni părinţi.
În pofida unor proceduri anevoioase şi a îndeplinirii unui set amănunţit de condiţii, persoanele dornice să înfieze un copil nu se dau bătute şi parcurg toate etapele necesare îndeplinirii visului lor de a deveni părinţi.
În ceea ce priveşte această situaţie la Buzău, numai în decursul anului trecut au fost definitivate 25 de adopţii pentru tot atâtea cupluri care au luat acasă pentru a-i creşte, educa şi a le oferi grjă părintească unor copii din sistemul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC).
De asemenea, în prima jumătate a anului în curs, potrivit datelor centralizate de DGASPC Buzău, au fost încheiate încuviinţări pentru 12 cupluri de buzoieni, ceea ce înseamnă că aceştia au luat deja în familie copiii care de acum le poartă numele.
Într-o etapă avansată se află şi alte nouă familii de buzoieni care au primit încredinţarea copiilor cărora doresc să le devină părinţi adoptivi. Aceştia au dreptul să ia acasă, pentru o perioadă de 90 de zile, copiii pe care doresc să-i înfieze. După expirarea acestui termen, reprezentanţii DGASPC se vor putea pronunţa referitor la modul cum copiii s-au adaptat în noua familie şi dacă părinţii sunt apţi într-adevăr să îi preia în responsabilitate.
Totodată, alte 10 familii sunt în aşteptare, iar cinci copii cu vârste cuprinse între 1 şi 6 ani sunt declaraţi adoptabili la acest moment.