Obţinerea unor avize din partea Primăriei, printre care autorizaţiile de construire eliberate de compartimentul de urbanism, ar putea fi comandate prin telefon şi “livrate” beneficiarului prin poşta electronică, susţine primarul Constantin Boşcodeală.
Obţinerea unor avize din partea Primăriei, printre care autorizaţiile de construire eliberate de compartimentul de urbanism, ar putea fi comandate prin telefon şi “livrate” beneficiarului prin poşta electronică, susţine primarul Constantin Boşcodeală. El a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, demararea unui proiect în acest sens, realizat în parteneriat cu Academia de Ştiinţe Economice şi cu Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
“Am pus la punct un proiect în parteneriat cu o societate de informatică, cu Academia de Ştiinţe Economice, cu Universitatea <Alexandru Ion Cuza> din Iaşi, un proiect prin care să fie eliberate autorizaţiile de construire mai rapid, printr-o comunicare mai bună a cetăţeanului cu Primăria. Profesorul universitar Armenia Andronicean, (de la Facultatea de Management şi Administraţie Publică din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice, unul dintre partenerii la realizarea acestui proiect, n.r.), era foarte mulţumită că a reuşit să-l facă, şi va merge cu acest proiect mai departe, să-l prezinte tuturor primăriilor din ţară, pentru a arăta că se poate lucra într-un stil foarte nou. În sensul în care cetăţeanul va da un telefon la Primărie, de acolo i se răspunde cu chestiunea aia <Dacă doriţi aia, apăsaţi 1, celalată, 2, dacă doriţi certificat de urbanism apăsaţi 3> şi aşa mai departe, şi se merge foarte rapid pentru obţinerea autorizaţiei de construire, şi chiar actul nu mai este nevoie să fie ridicat de la Primărie, ci soseşte în mod virtual, pe e-mailul de acasă şi, atunci, actul poate fi prezentat oricând. Pentru Primărie nu a implicat niciun cost decât punerea logisticii la dispoziţie, dar logistica noastră funcţionează oricum, deci calculatoarele sunt legate la curent, iar salariaţii lucrează de la 8,00 la 16,30, şi atunci, practic, nu este niciun cost suplimentar faţă de până acum. Cert este că ce am pus noi la dispoziţie a fost, într-adevăr, experienţa salariaţilor şi faptul că avem o logistică bună, având în vedere că suntem, probabil, singura sau, oricum, pe Asociaţia Municipiilor am fost premiaţi întotdeauna ca având un IT deosebit”, a declarat primarul Boşcodeală.