Drumurile comunale Greceanca-Bădeni şi Breaza-Vispeşti vor fi asfaltate

Pe lista obiectivelor de modernizare şi reabilitare pentru 268,652 km de drumuri judeţene şi 1.113,348 km de drumuri de interes local scoase la licitaţie de proiectare şi execuţie de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului se află şi două drumuri de interes local din comuna Breaza.

         Potrivit datelor furnizate de primarul comunei, Adrian Drugă, drumurile propuse spre modernizare sunt DC Greceanca-Bădeni şi DC Breaza-Vispeşti, lungimea celor două trosoane fiind de 4,330 km. De asemenea, este propus spre modernizare şi Drumul Judeţean DJ 205 Pietroasele-Breaza-Năieni-Finţeşti-DN1B, pe un tronson de 23, 460 km. “Sunt proiecte destul de importante pentru comunitatea noastră. Prin modernizarea drumurilor comunale, dar şi a drumului judeţean, vor fi şanse mult mai mari să atragem noi investitori care să înceapă noi obiective în domeniul turismului şi agroturismului, dar şi în alte domenii“,  ne-a declarat primarul Adrian Drugă.

         Pe lângă demersurile pentru modernizarea drumurilor, tot din dorinţa promovării zonei şi a încurajării activităţilor turistice, aleşii locali din Breaza, alături de colegii lor din comuna Pietroasele au obţinut statutul de sit natural de importanţă comunitară pentru dealul Istriţa. Astfel, situl de importanţă comunitară “Istriţa 2000” acoperă o suprafaţă totală de aproape 500 ha, care va fi o zonă eco şi va permite inclusiv obţinerea de legume şi fructe ecologice de către fermierii locali.