Preţuri şi producţii bune, hectare puţine la rapiţă şi orz

*Cele două culturi ar fi putut fi salvarea multor agricultori, dar condiţiile meteo din toamna trecută au înjumătăţit suprafeţele cultivate

          Dacă anul trecut nu ar fi fost marcat de secetă, rapiţa şi orzul ar fi putut salva agricultorii în acest an agricol, preţurile la cele două culturi fiind aproape duble faţă de anul trecut.

*Cele două culturi ar fi putut fi salvarea multor agricultori, dar condiţiile meteo din toamna trecută au înjumătăţit suprafeţele cultivate

          Dacă anul trecut nu ar fi fost marcat de secetă, rapiţa şi orzul ar fi putut salva agricultorii în acest an agricol, preţurile la cele două culturi fiind aproape duble faţă de anul trecut.

         Agricultorii buzoieni care au reuşit în toamna anului trecut să pregătească la timp terenul pentru înfiinţarea culturilor de rapiţă şi orz au dat lovitura, în prezent preţurile la rapiţă fiind de cca. 440 euro/tonă, comparativ cu 260-265 euro/tonă cât a fost preţul în 2010, pe fondul cererii externe de materie primă pentru industria farmaceutică şi a producţiei de biodiesel şi uleiuri. Potrivit datelor furnizate de ing. Gheorghe Tuzu, reprezentantul Agroglobal SA Buzău, unul dintre cei mai mari producători de rapiţă din judeţ din ultima perioadă, ne-a explicat că această cultură este destul de pretenţioasă, dar având în vedere evoluţia preţurilor, eforturile făcute pentru înfiinţarea sa sunt răsplătite din plin. “Dacă pentru recolta de anul trecut preţurile au oscilat între 260-265 euro/tonă, acum preţul este situat undeva la 440 euro/tonă, pentru o producţie la  STAS de 9 la sută umiditate şi 2 la sută corpuri străine, sub acest STAS fiind aplicate penalităţi. La fel ca şi în 2010, noi am reuşit să ne menţinem la un nivel ridicat, dar, din păcate, în judeţ a scăzut suprafaţa cultivată cu rapiţă la mai puţin de jumătate“,  ne-a explicat reprezentantul unuia dintre cei mai mari producători de rapiţă din judeţ.

         La rândul său, directorul Direcţiei Agricole Buzău susţine că de la 14.000 ha de rapiţă cultivată în anii 2008-2009, în toamna anului trecut din cauza secetei nu s-a reuşit decât înfiinţarea a 5.902 ha de rapiţă. “Cei care au reuşit să înfiinţeze cultura de rapiţă se pot bucura. S-a recoltat cca.70-75 la sută din suprafaţă şi producţia medie este de 2.200 kg/ha, chiar mai mare decât cea estimată iniţial, de 1.800 kg/ha. De asemenea, preţurile sunt bune, dar n-aş putea spune că agricultorii buzoieni sunt chiar salvaţi de această cultură, deoarece acest lucru s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost cultivate suprafeţe mai mari. Cu siguranţă că şi producătorii şi-ar fi dorit mai mult, dar terenul nu a putut fi lucrat aşa cum trebuie din cauza secetei“, ne-a declarat directorul Direcţiei Agricole, Monica Mântoiu.

         Şi în cazul orzului povestea se repetă, campania de recoltare fiind finalizată, de pe cele 2.970 ha producţia medie fiind de 3.500 kg/ha, cu mult peste estimările iniţiale de doar 2.500 kg/ha. Potrivit datelor furnizate de ing. Gheorghe Tuzu, şi pentru orz preţul a înregistrat o creştere spectaculoasă, de la 0,33lei/kg în 2010, la 0,65-0,7 lei/kg în acest sezon. “Din păcate, orzul a fost cultivat pe o suprafaţă foarte mică la noi în judeţ şi cred că va urma o criză a orzului, resimţită mai ales de cei de la complexele de porcine şi de crescătorii de animale”.

         De asemenea, tot în această perioadă se apropie de finalizare şi campania de recoltare la orzoaica de toamnă, fiind deja recoltată pe cca. 75 la sută din suprafaţa totală de 6.030 ha, în timp ce producţia medie este de 3.200 kg/ha.