Maternitatea Buzău, inundată la subsol după furtuna de luni

* Aşa se întâmplă la fiecare ploaie mai zdravănă

     Până la momentul când noua maternitate din municipiu va deveni funcţională, personalul celei vechi, precum şi pacientele,  se vor confrunta în continuare cu o multitudine de dificultăţi.

     Una dintre acestea este şi cea referitoare la efectele resimţite de vechea clădire care adăposteşte Maternitatea Buzău, după  fiecare ploaie mai zdravănă.

     Aşa s-a întâmplat şi în debutul acestei săptămâni, când ploaia a provocat inundarea subsolului Maternităţii, unde sunt vestiarele angajaţilor.

     “Aşa se întâmplă de fiecare dată când plouă mai serios şi se adună apă în vestiarele de la subsol. S-a intervenit cu un hidrofor  pentru a se remedia această problemă”, a precizat Dana Baciu, asistenta-şefă de la Secţia OG1 a Maternităţii Buzău.