Aleşii locali din comuna Breaza se pregătesc de inaugurarea Sălii de sport, investiţie susţinută printr-un program derulat prin Compania Naţională de Investiţii.
Potrivit datelor furnizate de primarul Adrian Drugă, lucrările de şantier s-au derulat într-un ritm mulţumitor, alesul local sperând să se poată inaugura acest obiectiv în interval de o lună.

“Va fi o sală de sport de nivel competiţional, cu 150 de locuri. Sala este amplasată în imediata apropiere a Şcolii Breaza, tocmai pentru că se adresează tinerilor şi elevilor din comună. Vor fi create condiţii astfel încât profesorii de sport să poată oganiza activităţile sportive cu elevii şi să poată ajunge la rezultate bune şi la sportul de performanţă. Vom crea şi o sală de forţă şi o să încercăm să introducem sala de sport şi într-un circuit sportiv, de fotbal, handbal, atletism etc. Ne gândim inclusiv la posibilitatea de a închiria sala, bineînţeles, la tarife diferenţiate pentru localnici, pentru că ei vor fi principalii beneficiari ai acestui obiectiv“, ne-a declarat primarul comunei Breaza, Adrian Drugă.
Potrivit aceleiaşi surse, valoarea totală a investiţiei necesare pentru construcţia cu destinaţie sportivă este de 600.000 euro, alesul local precizând totodată că încasările din închirierea sălii vor constitui venituri la bugetul local.