Buzoienii au încântat publicul cu un concert în Crâng şi se pregătesc de întâlnirea cu Berti Barbera şi Smiley în cadrul unor cântări private
Topiţi de soarele de pe parcursul zilei, iubitorii de muzică bună s-au refugiat joi seară pe insuliţa din Parcul Crâng. Aproape 100 de buzoieni au asistat la concertul UNDERCOVER, un eveniment dedicat de ADRENALITERA consumatorilor de cover-uri care la sfârşit de săptămână sunt adepţii combinaţiei: aer curat-bere rece-muzică de calitate.

Chiar dacă evenimentul a început cu o mică întârziere, după primele piese publicul format din persoane de toate vârstele a prins rapid gustul distracţiei, „vinovate” de atmosferă fiind în primul rând cele două „neastâmpărate” din trupă: Claudia şi Mina. Din repertoriul UNDERCOVER nu au lipsit piese celebre precum „Ironic”, „Baby you can drive my car”, „Tell me why”, „Waterloo”, „Celebration”, „Rockin all over the world” sau „Play that funky music”.
„Vom înregistra câteva piese proprii la sfârşitul anului”
„Noi ne-am simţit foarte bine la această cântare. Am avut ocazia să stăm alături cu prietenii la o bere, la o cafea… Chiar dacă publicul nu a fost unul prea dansant, a reacţionat bine la concert. În momentul de faţă, trupa noastră se axează mai mult pe evenimente private şi lăsăm proiectul care vizează înregistrarea pieselor proprii pentru sfârşitul anului”, a declarat vocalistul UNDERCOVER, Mihai Râpeanu.
Buzoienii urmează ca în viitorul apropiat să onoreze câteva cântări în cadrul petrecerilor private, pe scena cărora vor cânta alături de nume cunoscute ale muzicii româneşti: Berti Barbera, Alexandra Ungureanu, Trupa Talisman sau Smiley.
Trupa UNDERCOVER a fost înfiinţată în 2005, la iniţiativa lui Marian „Tahamata” Ionescu, la acea vreme încă membru al trupei „Mike and the Spirits”. Lui i s-au alăturat Gabi Golescu (VH2), Adrian Vişteanu (chitarist în trupa regretatei Laura Stoica) şi Gelu Ionescu (de la „Brambura” lui Mircea Vintilă), dând astfel naştere unei trupe care avea să cânte cover-urile ce le-au încântat adolescenţa.
După mai multe schimbări, astăzi formaţia este compusă din Marian Ionescu – tobe, Sorin Cotorceanu – chitară, Robert Filică – clape, Mihai Râpeanu – voce, Geo Stroie – chitară, Dan Ionescu – chitară bas, Mina Sandu şi Claudia Popina – vocal. Buzoienii au cântat până acum alături de trupa JUKE BOX, Alexandra Ungureanu şi Berti Barbera fiind nelipsiţi de la petrecerile private din ţară.
O seară de coveruri cu UNDERCOVER (VIDEO)