Magazinul Plus a devenit Lidl

Cu o întârziere de aproape patru luni faţă de termenul anunţat iniţial, magazinul Plus situat pe Aleea Sporturilor funcţionează sub marca Lidl.

     Schimbarea survine ca urmare a achiziţionării de către retailerul german, parte a grupului Lidl & Schwartz, a reţelei de magazine Plus Discount din România, dar şi din Bulgaria, deţinute de nemţii de la "Tengelmann".

Cu o întârziere de aproape patru luni faţă de termenul anunţat iniţial, magazinul Plus situat pe Aleea Sporturilor funcţionează sub marca Lidl.

     Schimbarea survine ca urmare a achiziţionării de către retailerul german, parte a grupului Lidl & Schwartz, a reţelei de magazine Plus Discount din România, dar şi din Bulgaria, deţinute de nemţii de la "Tengelmann". Părţile au evitat să spună care a fost valoarea tranzacţiei, aceasta ridicându-se, potrivit Money.ro, la 80 de milioane de euro. În cadrul tranzacţiei au fost preluaţi toţi angajaţii.

     Până la finele anului trecut, când au fost deschise ultimele magazine sub marca Plus, reţeaua număra 108 unităţi comerciale. La sfârşitul anului trecut, în urma unor alunecări de teren, magazinul din Ocna Mureş a fost complet distrus, astfel că Lidl a mai rămas cu 107 magazine. În paralel, Lidl a început în vara anului trecut construcţia unui centru logistic în comuna Chiajna şi a mai multor magazine proprii. Compania ar putea astfel inaugura simultan în această toamnă 15-20 de noi unităţi comerciale în mai multe oraşe precum Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Galaţi, Craiova, Moineşti, Urziceni sau Orăştie.

     Noile produse sunt tot nemţeşti, dar fac parte din gama de mărci proprii ale Lidl, iar unele dintre acestea sunt la promoţie.

     Cifra de afaceri netă realizată de Plus în 2009 a fost de 309 milioane de euro, cu o pierdere netă de 15 milioane de euro şi datorii de 57,4 milioane de euro, potrivit datelor publicate pe site – ul Ministerului Finanţelor. Grupul Lidl & Schwartz din care face parte şi Lidl mai operează în România şi reţeaua de hipermarketuri discount Kaufland. Lidl Internaţional deţine 9.000 de magazine în 22 de state europene. Concurenţii Lidl pe piaţa românească sunt Profi, MiniMax şi Penny XXL.