“De la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”. Acesta este visul ambalat pe care îl vindea românilor societatea socialistă multilateral dezvoltată. Adică, mai pe înţelesul tuturor, munceşte cât poţi şi primeşte cât ai nevoie.
Chiar dacă acest slogan era la mare preţ înainte de 1989, chiar şi comuniştii nu ţineau cont de el, introducând productivitatea muncii ca indicator de bază în întrecerea socialistă.
“De la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”. Acesta este visul ambalat pe care îl vindea românilor societatea socialistă multilateral dezvoltată. Adică, mai pe înţelesul tuturor, munceşte cât poţi şi primeşte cât ai nevoie.
Chiar dacă acest slogan era la mare preţ înainte de 1989, chiar şi comuniştii nu ţineau cont de el, introducând productivitatea muncii ca indicator de bază în întrecerea socialistă.
După mai bine de 20 de ani de când conducătorii noştri iubiţi luptă intens pentru făurirea capitalismului pe plaiurile mioritice, salariaţii de la DUCTIL STEEL SA Buzău s-au gândit că merită o majorare de salariu, chiar şi în condiţiile de criză existente în România.
Liderii de sindicat susţin că anul trecut a crescut productivitatea muncii în compania lor şi, de aceea, s-ar cuveni angajaţilor nu prime, ci salarii mai mari. Adică societatea să plătească lunar un fond de salarii mai mare cu câteva procente, indiferent de nivelul productivităţii muncii actual.
Din birourile liderilor de sindicat de la DUCTIL STEEL nu se vede criza economică naţională şi mondială, fiind preocupaţi probabil doar de manevrarea populistă a unui număr de angajaţi care nu o duc atât de bine în contextul actual.
Productivitatea muncii în România este în prezent la mai puţin de jumătate din media europeană, ceea ce înseamnă că posibilitatea de creştere salarială este scăzută.
Este mic salariul de 15 milioane de lei vechi pe care îl primeşte cel mai prost plătit salariat al societăţii respective? Fiecare dintre dumneavoastră poate da un răspuns. Poate este puţin pentru nevoile unei familii într-o Românie în care preţurile sunt la nivelul celor din Occident, iar veniturile sunt încă la coada clasamentului statelor europene. Oare nu este exagerat să privim fiecare creştere a unuia dintre indicatorii economicica bază pentru creşterea costurilor unei companii sau a cheltuielilor bugetare, în cazul instituţiilor de stat?
Văzând mişcarea de protest de la DUCTIL STEEL, mă gândesc la populismul clasei politice din anul 2008. În jurul nostru începuse criza. Tot mai multe voci avertizau asupra iminenţei venirii acesteia şi în România. Numai că pentru primul ministru de la acea dată, semnalele din economia reală a României apăreau ca o locomotivă care duduie şi nu ca un cutremur devastator.
Tocmai de aceea, la iniţiativa PSD a hotărât majorarea nivelului pensiilor şi a salariilor bugetarilor, motivând că există la acea dată suficienţi bani la buget. S-a uitat la acel moment de fierbere electorală că aceste salarii şi pensii trebuie plătite lună de lună şi că bugetul de stat ar trebui să arate la fel de “gras” şi în anii ce urmează.
Populismul gratuit nu aduce bani pe masă. Creşterea productivităţii muncii, da. Tot secretul unei economii de piaţă de succes este de a-şi investi surplusul în dezvoltarea viitoare şi nu în consumul de moment. Pentru că, astfel, vom cheltui exagerat, ne vom împrumuta să ne cumpărăm frigidere şi maşini, şi nu vom mai putea da banii înapoi atunci când societăţile sau statul, care ne plăteau atât de bine, au dat faliment.
Lucian SĂLCUŢAN este avocat, director general OPINIA