”Se sacrifică, se întoarce de la închisoare şi beneficiază de tot ce a constituit mobilul condamnării”

Senatorul P.D.L. Viorel Constantinescu, despre confiscarea averilor dobândite ilicit

     Senatorul democrat-liberal Viorel Constantinescu consideră că propunerea preşedintelui Traian Băsescu de modificare a Constituţiei inclusiv în sensul introducerii prevederii care permite confiscarea averilor dobândite ilicit ar exclude posibilitatea ca persoanele condamnate pentru obţinerea unor bunuri în mod fraudulos să mai beneficieze, după executarea sentinţei, de acestea.

      ”Ştiţi foarte bine şi prezentarea preşedintelui din Parlament a propunerii respective, prin amendarea Constituţiei, ştiţi că şi Curtea Constituţională a avut un punct de vedere, dar, până la urmă, tot Parlamentul este cel care va hotărî în problemele referitoare la modificarea Constituţiei, şi, după aceea, poporul la referendum. Este o chestiune, de asemenea, normală, este normal ca cineva care a fost condamnat pentru faptul că a dobândit bunuri, valorile respective, fără să aibă corespondent în documente oficiale şi, dacă vreţi, până la urmă, în muncă, după ce-şi termină pedeapsa, să nu poată beneficia de aceste resurse pe care le-a avut la un moment dat. Adică este unul care se sacrifică, se întoarce de acolo şi beneficiază de tot ce a avut înainte şi care a constituit mobilul condamnării. Deci, iarăşi este o chestiune de triunghi logic, nu este nimic deosebit, nu se doreşte nimic altceva. Şi, dacă vreţi, vine oarecum şi în compensare cu filozofia românilor de a vedea că sunt destui care nu au avut capacitatea să agoniseacă lucrurile respective printr-o activitate normală şi în urma capacităţilor lor fie fizice, fie intelectuale”, a declarat, pe parcursul unei conferinţe de presă, senatorul P.D.L. Viorel Constantinescu.