Şcoala din Merei a secat bugetul comunei

Finalizarea lucrărilor de reabilitare şi de extindere a şcolii cu clasele I-VIII din Merei a secătuit, practic, bugetul comunei, declară primarul Ion Fătu, care spune că suma de 50.000 de lei (500 milioane lei vechi) primiţi de la Guvern la ultima rectificare bugetară a anului 2010 a fost infimă faţă de costul total al lucrării, de un milion lei (10 miliarde lei vechi).

Finalizarea lucrărilor de reabilitare şi de extindere a şcolii cu clasele I-VIII din Merei a secătuit, practic, bugetul comunei, declară primarul Ion Fătu, care spune că suma de 50.000 de lei (500 milioane lei vechi) primiţi de la Guvern la ultima rectificare bugetară a anului 2010 a fost infimă faţă de costul total al lucrării, de un milion lei (10 miliarde lei vechi). Întreaga sumă, practic, a fost suportată din bugetul local, însă primarul Fătu se mândreşte acum cu edificiul cu 12 săli de clasă care va fi dat în folosinţă la începutul noului an şcolar. ”Vechea clădire a suferit transformări radicale, a fost ridicată – operaţiune în vederea căreia au fost turnaţi stâlpi şi a fost făcută centură -, au fost modificate sălile de clasă, a fost montat acoperişul, finisajele interioare respectă toate standardele, a fost montată centrală termică şi, acum, se lucrează la finisajul exterior”, spune primarul din Merei.

            Pe lângă cele 500 mii lei investite anul trecut în reabilitarea şcolii, tot din bugetul local a fost rezolvată problema alimentării cu apă din cinci sate ale comunei: Nenciuleşti, Izvorul Dulce, Dobrileşti, Valea Botii şi Cerchez. ”Proiectul a fost realizat pentru un cost al lucrării de 3,9 milioane lei (39 miliarde lei vechi, n.r.), însă aceasta a fost adjudecată, la licitaţie, cu 2,9 milioane lei (29 miliarde lei vechi, n.r.)”, mai spune primarul Ion Fătu. În acest an, vistieria comunei este aproape goală, Primăria având şi o restanţă de plată, în valoare de 130.000 lei (1,3 miliarde lei vechi), sumă care include şi penalităţile de întârziere obţinute prin Justiţie de firma care a executat lucrările de alimentare cu apă în Sărata Monteoru prin celebra Ordonanţă 7.

            ”În aceste condiţii, nu mai există niciun ban pentru reabilitarea drumurilor, în condiţiile în care un tronson de şase kilometri de drum comunal, între Monteoru şi Gura Sărăţii, necesită intervenţii urgente”, mai spune primarul comunei Merei, Ion Fătu.