La 62 de ani, buzoianul este departe de a „trage cortina” peste activitatea sa folclorică
Compilaţia conţine 15 piese culese, adaptate şi personalizate
A văzut lumina zilei într-un judeţ învecinat Buzăului, Vrancea, dar inima şi glasul său l-au făcut cunoscut ca un păstrător şi valorificator de tradiţii buzoiene, majoritatea cântecelor sale amintind de zona noastră: „Buzăule, râu de munte”, „Mândra mea de la Buzău”.
La 62 de ani, buzoianul este departe de a „trage cortina” peste activitatea sa folclorică
Compilaţia conţine 15 piese culese, adaptate şi personalizate
A văzut lumina zilei într-un judeţ învecinat Buzăului, Vrancea, dar inima şi glasul său l-au făcut cunoscut ca un păstrător şi valorificator de tradiţii buzoiene, majoritatea cântecelor sale amintind de zona noastră: „Buzăule, râu de munte”, „Mândra mea de la Buzău”. A terminat studiile muzicale în Capitală şi a intrat apoi în „Ansamblul Doruleţu”, cântând alături de prietenii de suflet pe care îi va dori alături şi la evenimentul care va marca apariţia unui nou album: Viorica Sandu, Mugurel Grama, Atena Bratosin Stoian. „Îl pregătesc de mult timp, cântecele sunt majoritatea culese de mine din zona Buzăului, modificate, personalizate, pentru că nu pot să preiau ceva fără să-l mai modific puţin, fără amprenta personală. Câteva dintre cele 15 melodii care vor apărea pe noul CD sunt chiar creaţii proprii, pe care le-am putut definitiva cu sprijinul ansamblului <Doina Argeşului> din Piteşti, dirijor fiind maestrul Constantin Ceauşu”, explică artistul buzoian.
Lansarea, în cadrul unei emisiuni TV
Chiar dacă are 62 de ani, o vârstă la care mulţi savurează anii pensionării liniştiţi, cu nepoţii, maestrul Oprişan străbate judeţele săptămânal în lung şi-n lat, fiind invitat pe la majoritatea serbărilor câmpeneşti. „Săptămâna trecută am cântat în weekend la Plaiul Nucului, diseară (n.r-ieri) merg la un spectacol la Beceni”, săptămâna viitoare voi cânta la Florica şi apoi trebuie să îmi iau câteva zile de respiro pentru a pune la punct detaliile legate de lansare. Nu ştiu cine va fi liber când voi stabili data, le voi chema sigur pe Atena, pe Viorica, pe Mugurel Grama, pe toţi prietenii apropiaţi care m-au ajutat de-a lungul carierei, dar ştiu sigur că o voi face într-o emisiune TV, melodia care va da titlul albumului se numeşte <Mi-e dor de casa mea bătrână> şi am ales să fie în faţa camerelor de luat vederi, pentru ca şi telespectatorii să ia parte indirect, la eveniment”, a mai declarat Nicolae Oprişan. Întrebat dacă acesta va fi ultimul proiect pe care şi-l propune în plan muzical, buzoianul nu a răspuns foarte convingător, sperând să mai aibă forţa să mai ducă la capăt poate şi CD-ul cu numărul 11. „Niciodată să nu spui niciodată, iar putere mai am şi voinţă, familia îmi este alături, chiar dacă niciunul dintre copiii mei nu mi-a călcat pe urme”, a subliniat solistul.