Echipa din Sălaj, marea câștigătoare a Concursului „Democrație și Toleranță” de la Buzău

Reprezentanții celor 33 de echipaje participante la Concursul Național „Democrație și Toleranță” au scăpat de emoții vineri, odată cu festivitatea de premiere a competiției.

Reprezentanții celor 33 de echipaje participante la Concursul Național „Democrație și Toleranță” au scăpat de emoții vineri, odată cu festivitatea de premiere a competiției.

Desfășurat sub forma unei olimpiade de Civică, la care elevii își dovedesc atât cunoștințele teoretice, dar și pe cele artistice, concursul s-a bucurat de prezența tinerilor din toată țara și a reprezentanților de la Ministerul Educației. Câștigătorii ediției a XVII-a de la Buzău au fost desemnați reprezentanții ehipajului din Suceava (Teodora Pruteanu, Victor Cobuz și Alexandra Moroșan), elevi ai școlii „Regina Elisabeta” din Rădăuți. Pe locurile 2 și 3 s-au clasat cei din echipajul Sălajului (Maria Mădălina Lucaci, Liana Diana Simeoni, Maria Marieș), respectiv echipajul din Botoșani (Oana Tănase, Ioana Chițac și Codiță Pentelescu).

„A fost una dintre cele mai reușite ediții ale concursului, așa cum au spus și cei de la Ministerul Educației. Cu toții am fost încântați și de proiectele elevilor, concurenții dovedind multă imaginație și ingeniozitate”, a declarat inspectorul școlar Relu Olteanu.

Chiar dacă nu s-a clasat pe unul din primele locuri, echipajul din Buzău a primit din partea ROTARY Club Buzău un premiu special, ca o încurajare pentru prima participare a unei echipe buzoiene la Concursul „Democrație și Toleranță”.