Aproape 700 de computere vor ajunge în această perioadă la elevii buzoieni cu venituri modeste.
Aproape 700 de computere vor ajunge în această perioadă la elevii buzoieni cu venituri modeste. Este vorba despre aplicarea programului Euro 200 derulat de Ministerul Educației ca o formă de susținere a tinerilor care vor să învețe, dar nu au o situație financiară bună.
„Dosarele buzoienilor s-au depus la sediul Inspectoratului Școlar și s-a făcut o evaluare a lor în funcție de respectarea criteriilor impuse. Anul acesta, numărul beneficiarilor este de 667, aceștia urmând ca până la finalul lunii august să achiziționeze computerele de la magazinele speciale, pe bază de cupoane”, a spus inspectorul școlar general Florina Stoian.
Beneficiarii acestui program sunt elevii și studenții învățământului de stat sau particular acreditat, cu vârsta de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de până la 150 de lei pe membru de familie. Programul Euro 200 oferă exclusiv calculatoare de tip desktop.