Foștii colegi ai pilotului au însoțit din aer cortegiul funerar
Zi tristă ieri pentru familia, prietenii și foștii colegi ai comandorului Victor Huci care a fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare către Cimitirul Eroilor, unde își va dormi odihna veșnică. Fostul pilot a decedat la începutul acestei săptămâni după aproape o lună petrecută în spitalul Floreasca în urma unui accidenta aviatic petrecut în apropiere de aerodrmul de la ªirna. Victor Huci a supraviețuit prăbușirii cu un prototip de avion ultraușor cu care efectua un zbor de încercare, dar a suferit leziuni grave care într-un final l-au răpus, în ciuda eforturilor concertate care s-au făcut pentru a fi salvat.
Trupul pilotului a fost adus miercuri la Buzău, orașul în care Victor Huci se stabilise împreună cu soția, și a fost depus la Bisericuța Copiilor unde cunoscuții și foștii colegi și-au luat rămas bun. Ieri, comandorul a plecat pe ultimul drum condus de un cortegiu ce a numărat peste 100 de persoane și de o gardă de onoare formată din militari din garnizoană. Foștii săi colegi cu care împărtășise pasiunea comună a zborului l-au însoțit atît în urma mașinii pe care a fost depus sicriul cât și din aer, cinci avioane zburând în formație deasupra cortegiului funerar și executând cîteva numere de acrobație aeriană.
Alături de familia îndoliată au fost piloți de la unități militare de aviație și aerocluburi din țară precum și foști colegi, piloți trecuți în rezervă.
La înmormîntarea comandorului Huci a fost prezent și șeful Statului Major General, generalul locotenent ªtefan Dănilă, însoțit de comandantul Diviziei 2 Infanterie Getica, generalul de brigadă Nicolae Ionel Ciucă.
Fostului ofițer de aviație i s-au acordat toate onorurile cuvenite unui militar, la coborârea sicriului în pământ garda de onoare executând câteva salve în aer.
{loadposition zgalerie2671}