Vioară s-a dat pe concursuri de Miss

Între un antrenament la Brăila și o cafea la Buzău, fostul nr.7 al GLORIEI se ține de defilări cu fete frumoase

Concursul de frumusețe va avea loc diseară, iar Vioară cu trupa vin direct de la meciul cu DINAMO

 

Se spune că ochiul unui fotbalist este format pentru femei frumoase, de aceea nici Ion Viorel nu se lasă mai prejos și, între un meci cu DINAMO și o cină la stadionul Galactic, organizează și un concurs de Miss. Evenimentul va începe diseară, de la orele 18.00, și are loc în principal datorită vizitei unui important om de afaceri din București, care se ocupă de prepararea unor licori și cafele după rețete tradiționale armenești. “Va fi o seară incendiară, îi vom avea alături pe fotbaliștii de la DINAMO, cu care echipa mea are meci la Berca diseară, cu ei vin direct de pe teren pentru a ne răcori la restaurantul meu, unde se va ține un concurs de fete frumoase, să vadă și bucureștenii că Buzăul are cu ce se mândri, măcar în materie de frumusețe, dacă la fotbal nu suntem în cărțile mari” spune plin de emoții fostul nr.7 al GLORIEI, care mai are doar câteva ore până a flurierul de start al meciului cu dinamoviștii. Din lista de surprize programate pentru diseară fac parte recitaluri ale formației Pancronic-Galați, formației Dinamic-Buzău, precum și defilări și concursul Miss Roxelana. “Urmărim să găsim și o fată pentru promovarea clubului sportiv de aici, din Buzău. Până acum s-au înscris 10 fete pe care membrii juriului le vor urmări îndeaproape și foarte atent, ca să o desemneze pe cea mai frumoasă și mai talentată”, mai spune Ion Viorel.

 

            Din juriu face parte și viceprimarul Fănică Bârlă

            Printre cei care vor avea misiunea grea de a aprecia care buzoiancă merită titlul de Miss Roxelana (prima nevastă  oficială a sultanului Suleiman Magnificul) și de Miss Galactic, se va afla și viceprimarul Fănică Bârlă, alături de Mircea Pascu, fostul președinte al Federației Române de Fotbal și Gheorghe Florescu, invitatul special al lui ”Vioară”, cel cu lichiorile speciale. Și votul celor care vor sta în public va cântări la desemnarea premiilor, mai ales că aici se vor încadra foarte multe persoane din lumea fotbalistică, respectând altă zicală românescă – fotbalul fără fete frumoase nu are farmec.  “Îi voi aduce pe cei din staff-ul lui DINAMO și pe câțiva jucători care vor mai dori să se relaxeze câteva ore după oboseala ce se va acumula pe teren, va fi cu noi și președintele CJ Brăila și sperăm să aibă succes evenimentul, ca să nu rămână doar la prima ediție”, a mai declarat optimist Ion Viorel.