Alegerile parlamentare de duminică din Neamţ şi Maramureş au adus din nou în discuţie tema mitei electorale. Pe acest subiect au fost consumate tone de cerneală şi au fost tăiate hectare de păduri fără însă a se îmbunătăţi ceva. Din contră, luptele devin din ce în ce mai dure “pe teren”, USL dând vina pe PDL, PDL acuzând la rândul său USL de practici nelegale.
Alegerile parlamentare de duminică din Neamţ şi Maramureş au adus din nou în discuţie tema mitei electorale. Pe acest subiect au fost consumate tone de cerneală şi au fost tăiate hectare de păduri fără însă a se îmbunătăţi ceva. Din contră, luptele devin din ce în ce mai dure “pe teren”, USL dând vina pe PDL, PDL acuzând la rândul său USL de practici nelegale.
Anul acesta nu s-au mai dat găleţi, ca în 2008. Zahărul, uleiul, făina, chibriturile, brichetele au fost favoritele produse prin care partidele politice au încercat să cumpere simpatia şi votul alegătorilor.
Politicienii dau un zâmbet şi o indicaţie de vot, potenţialii alegători primesc complici, adeseori cu o bucurie nedisimulată.
S-a vorbit şi se vorbeşte mult despre vina politicienilor. Este evident. Ei au început şi au speculat fenomenul corupţiei electorale. Dar, fără alegătorul dornic să primească, nu ar fi avut atâta succes în răspândirea virusului şpăgii electorale.
Am participat la campanii electorale în 2008 şi am crezut, în inocenţa mea politică de la acea vreme, că buzoienii s-au săturat de mita electorală, că vor cu adevărat să asculte dezbateri privind proiectele candidatului şi că preferă un mesaj serios şi de substanţă, în detrimentul micilor speculaţii politicianiste pe care le întâlneşti frecvent.
M-am înşelat în mare parte! Există încă foarte mulţi alegători care îşi târguiesc votul cu plăcere pentru 50 sau 100 de lei. Şi nu mă refer doar la cetăţenii dintr-un anumit cartier al oraşului şi nici la cei de o anumită etnie. Nu numai ei sunt cei care primesc şi chiar solicită ceva în schimbul votului lor. Nu de puţine ori am fost chiar aprostofat în centrul oraşului atunci când distribuiam doar flyere de prezentare a programului candidatului. Nu de puţine ori am primit remarci de genul: “Doar hârtii ne dai?”, “ Nu pui ceva în punga aia?” ş.a.
Germenii corupţiei se află în acest aparent mic gest de complicitate între politicianul care dă şi alegătorul care primeşte bancnota de 50 sau 100 de lei în schimbul votului. Aţi putea spune că exagerez. Dar nu este aşa.
Toate aceste cheltuieli făcute înainte şi în timpul campaniilor electorale de către un candidat la un partid politic or să fie recuperate de către aceştia. Şi au la dispoziţie doar circa 4 ani în care miliardele de lei vechi cheltuite pentru a câştiga alegerile trebuie să se întoarcă în buzunarele lor, eventual şi cu profit.
În acest fel, fiecare dintre cei ce acceptă mita electorală îl obligă pe cel care câştigă alegerile să îşi folosească funcţia pentru a obţine mai mulţi bani decât cei cu care este plătit. Mai direct, îl obligă să ia şpagă.
Şi, dacă tot a luat şpagă, pentru a da înapoi banii cheltuiţi în campania electorală, respectivul fost candidat prinde gustul banului neimpozitat şi pentru folosinţa sa personală. Aşa se explică foarte simplu cum se obţin zeci de hectare de teren, mai multe locuinţe şi mai multe maşini dintr-o funcţie pentru care eşti plătit cu o sumă de 1500 euro lunar.
Şi tot aşa se explică de ce un candidat la Camera Deputaţilor a cheltuit în 2008, 500.000 de euro în campania electorală, deşi în toţi cei patru ani de mandat, cu toate facilităţile pe care le are un deputat nu poate câştiga mai mult de 100.000 de euro în total.
Dar gândiţi-vă că toate acestea încep cu acceptarea sacoşei electorale sau a bancnotei de 50 sau 100 de lei…
Lucian Sălcuţan este avocat, Director General OPINIA