* Din 9 septembrie încep înscrierile în programul de subvenţionare a dobânzilor la credite
* Din 9 septembrie încep înscrierile în programul de subvenţionare a dobânzilor la credite
Întreprinderile Mici şi Mijlocii se vor putea înscrie online, începând cu 9 septembrie, în programul guvernamental “Cardul Kogălniceanu”, prin care vor beneficia de dobândă subvenţionată şi de garanţii de stat la creditele bancare. În scopul susţinerii acestui program, Guvernul a alocat, la rectificarea bugetară de la începutul acestei luni, 24 de milioane de lei.
Pe parcursul acestui an, Executivul a acordat, prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), garanţii de peste 300 de milioane de euro, către 6.000 de solicitanţi, iar până la 31 decembrie, autorităţile estimează că se va ajunge la 10.000 de IMM-uri care vor primi garanţii.
Prin programul “Cardul Kogălniceanu”, statul va garanta în proporţie de 80 la sută creditele accesate de întreprinderile mici şi mijlocii şi va subvenţiona cu până la 50 la sută dobânzile acestora. Garanţiile acordate de Executiv nu vor depăşi, însă, 100.000 de lei, iar plafonul de subvenţionare a dobânzii a fost stabilit la 125.000 de lei/an/beneficiar.
Scheme de cupoane sau vouchere
Pentru proiecte mai mici sunt prevăzute scheme de cupoane sau vouchere, după modelul cardului din Ungaria, care s-a dovedit un succes. Specialiştii români susţin însă că la noi apare o diferenţă prin faptul că iniţiativa din Ungaria a fost exclusiv privată, între asociaţiile de profil şi instituţiile bancare, pe când în România a fost necesară intervenţia Guvernului.
Potrivit consilierului premierului Boc, Andeea Paul Vass, se are în vedere subvenţionarea parţială a dobânzilor, în acelaşi timp fiind reglementată sprijinirea dezvoltării reţelelor autohtone conectate la reţelele europene de tip business-angels (model în Marea Britanie – n.r.), ca şi introducerea de cupoane sau vouchere pentru proiectele mai mici inovative (pentru servicii de cercetare, dezvoltare, consultanţă), după modelul irlandez privind bunele practici în domeniu.
Executarea silită, paznic la “pepeni”
Bancherii declară că în ultimul timp s-au împuţinat firmele mici şi mijlocii care nu-şi pot rambursa creditele, în paralel cu o creştere a împrumuturilor pentru investiţii în detrimentul celor de subzistenţă. Potrivit directorului Oficiului Registrului Comerţului Buzău, Sorin Lazăr, evoluţiile IMM-urilor din ultimele luni arată o reducere a numărului insolvenţelor, firmele neperformante au cam dispărut de pe piaţă, astfel că au scăzut şi împrumuturile neperformante.
În ceea ce priveşte acoperirea riscurilor rezultate din acordarea garanţiilor şi finanţarea anuală a capitalului, Executivul a avut în vedere constituirea Fondului de risc pentru Programul “Cardul Kogălniceanu pentru IMM-uri”, prin care, dacă ulterior acordării creditelor subvenţionate se constată încălcarea condiţiilor prevăzute de legislaţia în domeniul ajutorului de minimis, AIPPMM calculează sumele datorate şi emite decizia de recuperare a acestora.