Deoarece în cartea sa "Problemele de bază ale României", apărută în anul 1944, Lucreţiu Pătrăşcanu îl citează de mai multe ori pe buzoianul nostru Constantin Garoflid, m-am gândit să prezint pe scurt, în două episoade, problemele agriculturii şi industriei de atunci şi de acum.
Deoarece în cartea sa "Problemele de bază ale României", apărută în anul 1944, Lucreţiu Pătrăşcanu îl citează de mai multe ori pe buzoianul nostru Constantin Garoflid, m-am gândit să prezint pe scurt, în două episoade, problemele agriculturii şi industriei de atunci şi de acum.
Intelectualul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu critica cu vehemenţă economia capitalistă de dinainte de 23 August 1944, bineînţeles având în minte "avantajele" economiei comuniste pe care ruşii o introduseseră deja la ei, începând cu marele Octombrie 1917.
Analiza problemelor de bază ale României începe cu o afirmaţie aproape surprinzătoare pentru noi, cei de acum:
"Formele de viaţă socială pe care le cunoaşte azi România, ca şi schimbările politice intervenite reflectează, în ultimă analiză, felul în care economia românească a evoluat în ultimele decenii."
Din păcate azi, la noi, nu mai există cel puţin în percepţia publică, primatul economicului, ci primatul politicului.
Acest lucru se vede zi de zi, de mai bine de 20 de ani, atât în deciziile guvernelor, dar şi în deciziile luate la nivel judeţean sau local, când practic aleşii noştri se gândesc la economie doar atunci când vine criza şi FMI-ul.
Vorbind despre agricultura de atunci, Lucreţiu Pătrăşcanu, ca să-şi întărească afirmaţiile privind răul făcut de marea proprietate, dă frecvent citate din scrierile lui Constantin Garoflid, care este considerat reprezentantul de seamă al marilor proprietari de pământ din România.
Agricultura românească dintre cele două războaie mondiale era "la pământ", fiind în general o agricultură de subzistenţă, ca şi acum.
Producţiile la hectar nu depăşeau 1.000 de kg de grâu şi porumb pe suprafaţa ţărănească şi 1.500 de kg. pe marea proprietate.
Culturile de plante tehnice şi alimentare, care erau mai bănoase, se cultivau doar de marii proprietari sau arendaşi, pentru că numai aceştia aveau şi cunoştinţele, dar şi utilajele necesare.
Acest lucru este valabil şi azi!
Lucreţiu Pătrăşcanu critică vehement situaţia, dând vina pe marii proprietari şi pe guvernele de atunci.
Ceea ce uită Pătrăşcanu este că, după reformele agrare începute după primul război mondial, mai rămăseseră proprietăţi de teren arabil mai mari de 50 de hectare doar pe 18,8% din suprafaţa ţării, restul fiind dat ţăranilor.
Constantin Garoflid considera că România a fost cu adevărat grânarul Europei doar după pacea de la Adrianopol, de la 1830 până la 1918, când s-a făcut marea reformă agricolă, prin care marile proprietăţi s-au fărâmiţat exact cum s-a întâmplat imediat după 1990 prin aplicarea Legii 18.
Economia noastră agrară de dinainte de 1944 a fost dominată, timp de mai bine de patru decenii, de personalitatea lui Constantin Garoflid, care a fost de patru ori ministru al agriculturii şi primul preşedinte al Academiei de Agricultură din România.
El a militat neobosit pentru creşterea eficienţei muncii în agricultură, dezvoltarea exploatării pe suprafeţe mari prin comasarea acestora, introducerea cadastrului, promovarea lucrărilor agricole de calitate, valorificarea cerealelor prin creşterea animalelor,”constituirea unui corp agronomic de stat” pentru introducerea progresului tehnic.
Terminând de citit cartea lui Lucreţiu Pătrăşcanu, am rămas cu gustul amar că agricultura românească a revenit la perioada de dinainte de 1944, adică majoritatea terenurilor sunt fărâmiţate sub 2,5 hectare tarlaua, inventarul agricol este puţin şi de slabă calitate, iar producţiile rezultate sunt mici şi realizate cu costuri mari.
Dezorganizarea din agricultură şi lipsa unei industrii alimentare naţionale ne obligă să importăm peste 70% din mâncare, ceea ce este într-adevăr dramatic în contextul creşterii permanente a preţurilor la alimente.
Cu atât mai mult trebuie apreciat astăzi Constantin Garoflid, care, prin activitatea lui eficientă în producţie şi cercetare la fermele lui din Smeeni şi Ţinteşti, prin investiţiile în fabrica de ulei de floarea soarelui, în mori şi vinificaţie, este un bun exemplu de urmat.
Constantin Toma este Inginer şi Preşedinte al Grup Romet