Culori, nuanţe, tonuri… acestea contează enorm în tendinţele fiecărui nou sezon şi în special pentru toamnă şi iarnă, atunci când totul devine mult mai incitant.
Culori, nuanţe, tonuri… acestea contează enorm în tendinţele fiecărui nou sezon şi în special pentru toamnă şi iarnă, atunci când totul devine mult mai incitant. Iată care sunt noile culori preferate de lumea modei pentru un încântător nou sezon!
Tonuri neon
Majoritatea designerilor au inclus în colecţiile lor pentru sezonul de primăvară-vară 2011 culorile foarte puternice şi le vor păstra pentru toamna şi iarna acestui an. Asta înseamnă că vei putea folosi în continuare piesele achiziţionate în timpul verii în tonuri de roşu fuchsia, albastru royal sau turcoaz, corai, verde vibrant şi nuanţe de lămâie verde, citron sau galben. Cele mai frumoase tendinţe coloristice pentru noul sezon rece sunt reprezentate de nuanţe neon: galben neon, galben pai, verde măr, verde şopârlă, oranj, oranj pastel, albastru cobalt, violet, lila, roz aprins. În această toamnă, vor reveni nuanţele frumoase de portocaliu: tangerine, coral şi oranj dovleac.
Nuanţe metalizate
Redescoperă acum nuanţele metalizate, pentru că acestea nu mai sunt limitate la recomandări pentru ocazii speciale, ci pot fi purtate în timpul zilei în combinaţie cu piese casual, în special în noul sezon de toamnă/iarnă 2011/2012. În plus, acest trend este perfect pentru acele femei care vor să facă o declaraţie de stil fără să renunţe la liniile miuimaliste ale hainelor. Alege de la început între argintiu şi auriu, nu este indicat să porţi amândouă nuanţele şi cu siguranţă una dintre ele te flatează perfect. Când acestea două ţi se par prea puternice în lumina zilei, alege dintre miile de nuanţe colorate metalizate propuse de designeri atât în acest sezon, cât şi în sezonul trecut.
Imprimeuri îndrăzneţe
Imprimeurile "artistice", indiferent că aduc mai mult a graffiti (pe un tricou simplu) sau a operă de artă, diverse aplicaţii din linie, broderie sau vopsea dură pe un obiect de vestimentaţie, revin în trend. Aceasta este una dintre ideile cel mai bine exploatate în moda de toamnă preţ-a-porter -imprimeurile greu încărcate de culoare şi semnificaţie!