CORD SA, cel mai mare datornic buzoian la bugetul statului

* Pe următoarele două locuri se clasează, în ordine, una dintre firmele chinezilor de la Pârscov, China Tabacco Internaţional, şi societatea cu capital de stat Urbis Serv

* Pe următoarele două locuri se clasează, în ordine, una dintre firmele chinezilor de la Pârscov, China Tabacco Internaţional, şi societatea cu capital de stat Urbis Serv

   CORD SA datorează cei mai mulţi bani la bugetul statului dintre toate societăţile buzoiene – 15,6 milioane de lei (peste 3,7 milioane de euro), potrivit site-ului Ministerului Finanţelor Publice.

   Pe următoarele două locuri se clasează una dintre firmele chinezilor de la Pârscov, China Tabacco Internaţional, cu 8 milioane de lei, şi societatea cu capital de stat Urbis Serv, cu 6,34 milioane de lei.

   De precizat că au fost luate în calcul doar societăţile aflate deja în executare silită, excluzându-le pe cele care au cereri de compensare sau înlesniri la plată. Datoriile sunt înregistrate la data de 30.06.2011 şi se compun din neplata impozitului, a TVA-ului, precum şi a contribuţiilor sociale corespunzătoare salariilor.

     CORD SA are ca principal obiect de activitate producţia de sârmă şi cablu din cupru. Din luna mai a anului trecut, acţionarul majoritar al CORD SA este societatea austriacă DO-FI South East Holding GMBH, cu o participaţie de 94,7 la sută din capitalul social. Austriecii au preluat pachetul de acţiuni de la Nordexo Manufacturing, firmă deţinută de Horia Pitulea. Restul de acţiuni la CORD SA sunt deţinute de Cuprom, cel mai mare producător de cupru din România, care mai are două fabrici la Zalău şi Baia Mare, aparţinând aceluiaşi Horia Pitulea şi lui Horia Simu. Potrivit raportului semestrial publicat pe Bursă, Cord Buzău a primit în prima parte a anului trecut comenzi pentru 4.700 de tone de cupru şi a vândut aproximativ 2.000 de tone. Principalii clienţi ai societăţii buzoiene sunt producătorul de plăci şi profiluri din plastic Romcarbon, producătorul de cabluri ICME Ecab, Electroplast Bistriţa şi producătorul de cauciuc Artego Târgu Jiu. 

     Urbis Serv SRL este o societate de interes local, la care acţionar unic este Consiliul Local Municipal. Societatea la care director este Petre Burada are în proprietate trei sedii în Buzău, o staţie de asfalt, betoane şi prefabricate, utilaje de construcţii şi utilaje de transport şi se ocupă în principal cu lucrările administrative din municipiu.

     De remarcat că în top se mai găseşte o societate la care acţionar unic este Consiliul Local Municipal – Trans Bus SA (care administrează transportul public din Buzău), cu o datorie de peste 730 000 de lei.

    Clasamentul societăţilor comerciale din Buzău în funcţie de datoriile acumulate la bugetul de stat

Număr curent

Societatea comercială

Suma datorată la 30.06.2011 (LEI)

1

CORD SA

15. 639. 858

2

China Tabacco International

8. 062. 694

3

Urbis Serv SRL

6. 347. 461

4

Foraj SA Berca

2. 626. 631

5

GEROM SA

988. 223

6

Trans Bus SA

730. 495

7

AB Construct SRL

200. 053

8

Euroavipo SA

3. 056