În cartea sa, apărută în 1944, "Problemele de bază ale României", intelectualul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu vorbeşte şi despre creşterea potenţialului industrial de tip capitalist.
În cartea sa, apărută în 1944, "Problemele de bază ale României", intelectualul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu vorbeşte şi despre creşterea potenţialului industrial de tip capitalist.
Ultradogmaticul Pătrăşcanu remarca faptul că acesta a crescut necontenit după 1918, fenomenul accelerându-se mai ales după 1932.
Astfel, producţia de oţel crescuse de la 200 de mii de tone în 1929, la 384 de mii de tone în 1939, iar cantitatea de gaze naturale captate crescuse de la 258 milioane Nmc în 1929, la 334 milioane Nmc în 1941.
În 1938, întregul volum de produse româneşti manufacturate era cu 56% mai mare decât în 1929, puterea instalată crescuse cu 64%, iar numărul muncitorilor crescuse de la 201.000 la 304.000, adică cu 66%, tot în aceeaşi perioadă.
Ce critica de fapt Lucreţiu Pătrăşcanu, în condiţiile în care, privind cu ochii de acum, cifrele de mai sus arată că România începea să aibă propria industrie?
În primul rând, faptul că taxele vamale pentru produsele importate crescuseră de la 8,3% în 1905, la 11,3% în 1910 şi la peste 80% în 1938.
Acest lucru, spune autorul, a transformat capitalismul din faza sa liberalistă în faza sa monopolistă.
Capitalismul monopolist aducea preţuri monopoliste, adică mai mari, şi produsele ar fi fost mai proaste decât cele importate.
De asemenea, statul, în loc să finanţeze ca acum nemunca, finanţa industria atât prin comenzi directe date, dar şi prin Banca Naţională a României (BNR).
BNR-ul pusese la dispoziţia întregii industrii româneşti (şi acest lucru era scandalos pentru Lucreţiu Pătrăşcanu), prin "creditul industrial" înfiinţat încă din 1923, fonduri care acopereau 29,7% din întreaga valoare a producţiei industriale a României de atunci.
De asemenea, băncile comerciale private finanţau cu prioritate industria, care începuse deja să facă din ce în ce mai mult export.
Cu voia dumneavoastră, ca mic industriaş buzoian, rămân uimit să constat că au fost guverne în istoria României, inclusiv în timpul comuniştilor, care au înţeles că fără o industrie naţională nu putem avea nici un fel de viitor civilizat!
Anul trecut şi în primul semestru din acest an, în plină criză economică mondială, au avut creşteri economice semnificative doar ţările care s-au concentrat de mulţi ani pe producţie şi nu pe speculaţii financiare sau pe împrumuturi.
Mă refer la Germania, cu o creştere anul trecut de 3,4%, la China cu aproximativ 10% sau la Turcia cu aproximativ 8%.
Ca ţară a Uniunii Europene, România nu mai poate folosi strategiile din ultima sută de ani, ci trebuie să se adapteze, creându-şi de urgenţă o strategie de reindustrializare.
Numai cu agricultura şi cu turismul, aşa cum clamează toţi politicienii noştri de azi, nu vom putea să părăsim ultimele două locuri ale celor mai sărace ţări din Uniunea Europeană.
Trebuie să avem de urgenţă o industrie alimentară care să proceseze actualele produse agricole, pe care acum le exportăm, pentru ca apoi să importăm 70% din alimente la preţuri mari.
Încă mai avem o inteligenţă tehnică românească şi costuri încă mici în multe domenii, astfel încât să obţinem produse româneşti care ne pot aduce avantaje competitive necesare stopării importurilor şi măririi exporturilor.
Trebuie doar voinţă politică şi specialişti promovaţi şi lăsaţi de partidele politice să vină cu iniţiative care ar putea aduce o speranţă în această ţară.
Pentru că altfel, numai încercând să tăiem nişte costuri bugetare şi multă frunză la câini, o să creştem numai ca morcovul în pământ şi doar cu câteva frunze pe afară.
Constantin Toma este Inginer şi Preşedinte al Grup Romet