Candidaţii buzoieni au picat pe capete la Academia de Polilţie

* Doar şase dintre ei au fost admişi în urma examenului de admitere

* Doar şase dintre ei au fost admişi în urma examenului de admitere

Premieră negativă anul acesta la examenele de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului de Interne, candidaţii buzoieni care s-au înscris pentru unul dintre locurile la Academia de Poliţie sau la şcolile de agenţi de la Câmpina şi Cluj-Napoca obţinând cele mai slabe rezultate consemnate până acum. Ce-i drept, influenţaţi probabil şi de tăierile salariale operate în veniturile poliţiştilor şi de disponibilizările din sistem, absolvenţii liceelor buzoiene nu s-au mai înghesuit ca în alţi ani să se înscrie la examene pentru a accede în respectivele instituţii de învăţământ, anul acesta consemnându-se totodată cel mai mic număr de candidaţi care şi-au depus dosarele la IPJ Buzău. Mulţi s-au orientat spre alte domenii dar, chiar şi aşa, concurenţa a fost acerbă.

            Printre candidaţii care au dat examen pentru a intra la Academia de Poliţie s-au numărat şi 52 de buzoieni, doar şase dintre aceştia fiind declaraţi admişi. Cei mai mulţi dintre ei, cinci mai exact, vor urma specializarea Drept din cadrul Facultăţii de Poliţie, în timp ce unul se va specializa pe domeniul Ordine şi Siguranţă Publică.

            Cea mai mare medie, 9.20, a fost obţinută de Alexandru Ion Oprea, care a fost admis al 17 pe listă la specializarea Drept. În clasamentul mediilor îl urmează Cosmin Laurenţiu Răcoreanu, admis al 31-lea pe listă, cu nota 9.00, urmat la 10 sutimi diferenţă de Cristian Daniel Dimofte. Ultimii doi buzoieni care au reuşit să intre la Drept în cadrul Facultăţii de Poliţie sunt George Cătălin Besnea şi Cosmin Răzvan Matei, ambii obţinând nota finală 8.80.

            În fine, cel de-al şaselea buzoian care va deveni ofiţer de poliţie după absolvirea Academiei este Georgian Ştefan Matei, care a fost admis cu media 8.50 la specializarea Ordine şi Siguranţă Publică. Ceilalţi buzoieni care au dat la Academie nu au reuşit să treacă de examenul de admitere, cea mai mică notă fiind obţinută de Alexandru Zlate, care „a picat” cu 4.90.

            În cazul şcolilor de agenţi de poliţie, cei mai mulţi dintre candidaţii buzoieni, 80, au optat pentru cea de la Câmpina şi unul singur pentru cea de la Cluj-Napoca. La Câmpina, concurenţa a fost de 1,71 pe loc, doar un sfert dintre buzoienii înscrişi la examen reuşind să promoveze, în timp ce candidatul care a dat la Cluj-Napoca nu a obţinut notă de trecere.

            Conform statisticilor serviciului de resurse umane din cadrul IPJ, putem vorbi de cele mai slabe rezultate obţinute până acum de buzoienii care şi-au dorit să devină poliţişti, 2011 fiind şi anul în care Buzăul a dat cei mai puţini candidaţi pentru Academie, şi Şcolile de Agenţi.

            Spre comparaţie, anul trecut 16 buzoieni au intrat la Academie iar la Şcoala de Agenţi de Poliţie de la Câmpina, 51.