Contribuabilii, înştiinţaţi prin aviz înaintea inspecţiei fiscale

Codul de procedură fiscală cu privire la comunicarea avizului şi întocmirea raportului de inspecţie fiscală a suferit modificări, potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Buzău.

Codul de procedură fiscală cu privire la comunicarea avizului şi întocmirea raportului de inspecţie fiscală a suferit modificări, potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Buzău. Astfel, înaintea desfăşurării inspecţiei, organul fiscal are obligaţia  de a înştiinţa contribuabilul în legătură cu acţiunea care urmează să se desfăşoare, prin transmiterea unui aviz de inspecţie fiscală. După primirea acestuia, contribuabilul poate solicita, o singură dată, pentru motive justificate, amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale. În acest sens, organul fiscal poate decide să amâne sau să respingă cererea, urmând ca în cazul acceptării să i se comunice contribuabilului data reprogramată a inspecţiei.

     Avizul de inspecţie fiscală cuprinde temeiul juridic al controlului fiscal, data de începere, obligaţiile fiscale şi perioadele ce urmează a fi supuse inspecţiei fiscale şi posibilitatea de a solicita amânarea. Contribuabilul trebuie să fie informat în scris înainte de începerea inspecţiei fiscale cu 30 de zile pentru marii contribuabili şi cu 15 zile pentru ceilalţi contribuabili. În situaţia în care data de începere a inspecţiei fiscale înscrisă în aviz este ulterioară împlinirii termenului prevăzut, inspecţia fiscală nu poate începe înainte de data înscrisă în aviz. Contribuabilul poate renunţa la beneficiul perioadei de comunicare a avizului de inspecţie fiscală. Acest aviz se comunică la începerea efectuării controlului în cazul efectuării unei inspecţii la un contribuabil aflat în procedură de insolvenţă, în cazul în care se impune începerea imediată a controlului, ca urmare a unui control neaşteptat sau încrucişat sau pentru extinderea inspecţiei fiscale la perioade, impozite, taxe şi contribuţii, diferite de cele cuprinse în aviz.

     Avizul nu este necesar a fi emis în cazul controlului neaşteptat şi încrucişat, în cazul unor acţiuni îndeplinite ca urmare a solicitării unor autorităţi, în cazul refacerii inspecţiei ca urmare a unei decizii de soluţionare a contestaţiei şi pentru soluţionarea unor cereri ale contribuabilului. În cazul în care în termen de 15 zile de la data prevăzută în aviz nu va începe inspecţia fiscală, contribuabilul va fi înştiinţat în scris, asupra noii date. De asemenea, acesta va primi de la organul fiscal un raport de inspecţie ce va conţine constatările şi consecinţele, despre care contribuabilul îşi poate exprima punctul de vedere, cu excepţia cazului în care bazele de impozitare nu au suferit nicio modificare în urma inspecţiei sau în cazul în care contribuabilul renunţă la acest drept şi notifică acest fapt organelor de inspecţie fiscală. Contribuabilul îşi va exprima părerea în termen de trei zile lucrătoare de la data încheierii inspecţiei.