* Senatorul Cristi Bîgiu cere P.S.D. Buzău să lase la o parte orgoliile
* Senatorul Cristi Bîgiu cere P.S.D. Buzău să lase la o parte orgoliile
Liderii organizaţiei judeţene a P.N.L., deputatul George Scutaru şi senatorul Cristinel Bîgiu, consideră închis definitiv subiectul candidaturii comune a Uniunii Social-Liberale la preşedinţia Consiliului Judeţean, candidatură atribuită, prin negocierile purtate la Centru, liberalilor buzoieni. ”Este un subiect asupra căruia s-a pus punct definitiv, nu există virgulă”, a declarat, ieri, pe parcursul unei conferinţe de presă, preşedintele organizaţiei, George Scutaru.
Candidatul nominalizat de conducerea naţională tricefală a U.S.L. pentru preşedinţia Consiliului Judeţean, senatorul Cristinel Bîgiu, a declarat, cu aceeaşi ocazie, că în momentul de faţă comunicarea dintre P.S.D. şi P.N.L. este întreruptă în interiorul Uniunii Social-Liberale. ”Nu a mai existat nicio întrunire oficială a U.S.L. la Buzău, însă P.N.L. nu exclude nicio colaborare cu P.S.D. în cadrul Uniunii. Ar fi bine ca partenerii noştri să înţeleagă că au în noi un partener sincer, să lase la o parte orgoliile şi să lucrăm împreună pentru binele buzoienilor”, a spus Bîgiu, care a mai precizat că ”bugetul judeţului nu trebuie să fie al unei persoane sau al unei familii”. În ceea ce priveşte colaborarea cu P.S.D. în cadrul Consiliului Judeţean, senatorul Cristi Bîgiu a spus că liberalii vor vota orice proiect de hotărâre promovat în interesul cetăţenilor, iar dacă nu-l vor vota, îşi vor argumenta cu voce tare decizia. ”Nu noi suntem cei supăraţi, nu noi spunem de ceilalţi că sunt un partid mic, dar cu pretenţii mari. Să ne amintim că, în anul 2004, domnul Mocanu a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean din partea Partidului Conservator”, a mai spus Bîgiu.
La rândul său, deputatul George Scutaru a declarat: ”Să ne amintim că, prin 2003, un politician în viaţă, pe vremea când era prefect, spunea că nu discută cu O.N.G.-urile atunci când venea vorba despre Partidul Naţional Liberal. Acum, domnia-sa a trecut pe la vreo două partide mici, deci nimic nu este sigur în aceasă viaţă”.