* Afirmă consilierul municipal independent Paul Negoiţă
* Afirmă consilierul municipal independent Paul Negoiţă
Finanţarea cultelor prin bugetul local este ridicol de mică şi absolut insuficientă, este de părere preotul Paul Negoiţă, singurul ales independent din Consiliul Local Municipal, preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, sănătate, activităţi social-culturale, culte, familie şi protecţie copii. Cu precauţiunea că, spune el, este şi provine din sânul Bisericii, consilierul Paul Negoiţă apreciază că, din păcate pentru municipalitate, cultul creştin-ortodox este singura instituţie din municipiu care a ridicat edificii notabile în ultimii 20 de ani.
“Eu ştiu că Biserica nu este întotdeauna lăudată pentru aspectul acesta, dar dacă mă uit la articolele pe care le scrieţi, comparativ cu celelalte perioade istorice, şi analizând ce va rămâne din aceşti 20 de ani pentru istorie, singura instituţie care va lăsa o amprentă asupra timpului va fi Biserica. Nu există alt edificiu major – este în construcţie acum, Maternitatea – construit în ultimii 20 de ani în municipiu. Singurele edificii care sunt şi care vor rămâne peste timp, sunt bisericile, şi este de-a dreptul dramatic să vezi că finanţezi cu 0,16 la sută, în timp ce, şi conform unei proceduri generale, nu dai sub unu la sută bisericilor, în condiţiile în care Biserica înseamnă istorie, înseamnă cultură, Biserica înseamnă obiectiv turistic, asistenţă socială şi aşa mai departe. Deci, faptul că noi hotărâm într-un fel, dar banii, până la urmă, nu se mai virează, în totalitatea lor, este o insatisfacţie a mea şi nu sunt subiectiv pentru că sunt şi provin din sânul Bisericii, ci, pur şi simplu, pun în echilibru ceea ce se cheltuieşte cu alte lucruri şi ceea ce se cheltuieşte aici şi care rezultatele sunt vizibile ale celor două investiţii. Şi dacă s-ar invoca faptul că sunt zece la sută creştini practicanţi, sunt zece la sută şi nu sub unu la sută din fondurile bugetare”, afirmă preotul Paul Negoiţă.
„Dacă am arunca mai puţin gunoi pe stradă, ar putea rămâne bani pentru şcoli”
Nici în ceea ce priveşte finanţarea Culturii lucrurile nu sunt deloc roze, şi din cauză că, la Buzău, spune Paul Negoiţă, fenomenul cultural nu este unul solid, iar lipsa culturii generază lipsa de educaţie: „Legat de partea culturală, încă mai sunt finanţate anumite activităţi care nu au suficientă relevanţă şi încă există o dorinţă de a împăca pe toată lumea, fără a reuşi să existe rezultate notabile dintr-o anumită activitate, adică anumite activităţi să aibă, cu adevărat, impact. Trebuie să recunoaştem că fenomenul cultural nu este unul foarte solid la Buzău şi, în acelaşi timp, lipsa unui fenomen cultural serios crează şi o lipsă de educaţie la nivelul oamenilor. Pentru că nu s-au investit de loc bani în educarea populaţiei. Nu că populaţia ar fi needucată, dar nu s-a explicat niciodată că, la nivelul municipiului, gunoiul costă atât. Dar dacă noi am arunca mai puţin gunoi pe stradă, s-ar putea să ne mai rămână ceva bani pentru şcoli. Erau, la un moment dat, nişte plăcuţe care-ţi mai aminteau să nu calci iarba, să nu arunci pet-urile, erau şi nişte sancţiuni mai aspre care chiar se aplicau şi cred că, la numărul de poliţişti locali, care-i apropape cât cel de la nivel judeţean, cred că s-ar putea puţin folosi şi nişte metode de informare. Este greu să schimbi o naţie şi să-i schimbi obiceiurile, mai ales cele rele, dar şi în zona aceasta există o posibilitate de a economisi nişte bani şi de a investi în altceva”, a mai spus consilierul independent Paul Negoiţă.