*Buzoianul Marius Andruh este membru al Academiei Române şi Academiei Europaea din Londra şi autor de manuale de specialitate
*Buzoianul Marius Andruh este membru al Academiei Române şi Academiei Europaea din Londra şi autor de manuale de specialitate
La doar cinci ani îşi uimea prietenii din sat cu experimentele pe care le făcea cu ajutorul „trusei micului chimist”, provocând explozii, iar astăzi este şeful Catedrei de Chimie anorganică din cadrul Facultăţii de Chimie a Universităţii din Bucureşti. Membru titular al Academiei Române şi al Academiei Europaea din Londra, buzoianul Marius Andruh face parte din galeria selectă a absolvenţilor Colegiului „B. P. Hasdeu” (promoţia 1973), instituţie despre care vorbeşte cu emoţie, amintindu-şi inclusiv de prima zi când a călcat în curtea reputatului liceu.
Dincolo de munca de cercetare care i-a adus includerea în prestigiosul European Academy of Sciences, buzoianul este unul dintre cei mai apreciaţi profesori universitari din ţară, dovadă stând votul propriilor studenţi care l-au clasat în 2007 în Topul Profesorilor Bologna.
„Băncile, clasele HASDEULUI nu mai sunt aceleaşi … nici eu nu mai sunt acelaşi, dar tradiţia, atmosfera liceului s-au perpetuat, şi asta este cel mai important”, spune Marius Andruh în cadrul unui interviu care continuă seria celor dedicate buzoienilor de succes.
Reporter: Ce amintiri mai păstraţi din anii de liceu?
Marius Andruh: Primele amintiri, cred, sunt din şcoala generală, prin clasa a opta, când treceam pe lângă zidurile vechi ale liceului şi mă întrebam dacă voi fi vreodată admis acolo… Apoi, îmi aduc aminte de prima zi de şcoală. Da, fusesem admis, dar nu cu o medie care să mă bucure: 8,80, şi se intrase cu 10… Eram încolonaţi câte doi lângă poarta de la intrarea elevilor; ştiu exact locul! Îmi găsisem şi coleg de bancă. Era din Buzău, eu din Smeeni, dar ne ştiam de la nişte concursuri. Aflasem că îl vom avea diriginte şi profesor de chimie pe domnul Cezar Dumbravă, fără ca asta să îmi spună, atunci, ceva. Încet-încet teama a dispărut. Acum cred că ea venea şi dintr-un complex al copilului de la ţară dar am început să iubesc liceul şi pe cei care îl slujeau.
„Îmi amintesc de plimbările din liceu, la apa Buzăului”
Rep.: A existat o generaţie de profesori care a influenţat evoluţia profesională a numeroşi elevi…
M. A.: Am avut profesori excelenţi. Au trecut mulţi ani de atunci, dar multe lucruri îmi sunt vii în minte şi acum: primele note la geografie la prof. Sînpetru Silvestru, primii prieteni, prima olimpiadă de chimie, căzutul de la paralele la ora de sport; detestam orele alea, nu din cauza profesorilor, ci pentru că nu îmi plăcea să fac sport. Îmi mai amintesc de corul de cameră al liceului, cu repetiţii duminica dimineaţă – prof. Nicolae Condruţ, frumusetea orelor de matematică şi sfiala cu care profesorul Virgil Poteraş dădea notele mici, … atmosfera înălţătoare a orelor de română – prof. Serafima Nistor, entuziasmul profesorilor de Fizică – Alexandru Boiu, Nicolae Iacob, eleganţa orelor de latină – prof. Georgeta Misa, bucuria limbilor străine – Mihai Hopulele, Anca Olaru, Gică Constantinescu, cochetăria mea, de scurtă durată, cu Biologia – prof. Constanţa Cătuneanu, interesanţii profesori de istorie, deşi nu aveam o mare pasiune pentru asta, Nicolae Solcanu, Liviu Stănilă. Îmi mai amintesc de aleile cu pomi între cele două clădiri ale liceului, şotiile şi farsele de la ore şi din pauze, plimbările „la apa Buzăului” începute într-a IX-a pentru a ne face atlas botanic, şi continuate până la sfârşitul liceului…
Rep.: Cei mai mulţi elevi sunt „înspăimântaţi” de orele de chimie. Cum s-a născut pasiunea dvs. pentru chimie?
M. A.: Am auzit, mai ales în ultima vreme, că elevii ar fi înspăimântaţi de orele de chimie. Eu nu cred. Cred, încă, că, într-o clasă, poţi găsi oricând câţiva elevi pasionaţi de matematică, alţii de fizică, alţii de literatură şi câţiva de chimie. Nu toţi elevii trebuie să facă o pasiune pentru chimie. Ştiinţa are nevoie de entuziaşti pentru toate ramurile ei. Pentru mine, pasiunea pentru chimie a început în şcoala generală. Din copilăria îndepărtată, la vreo cinci, şase ani, eram fascinat de laboratorul şcolii din Smeeni, unde mă ducea un fin al părinţilor mei, învăţător şi el.
Exploziile provocate la Smeeni şi influenţa prof. Dumbravă
Rep.: Ce făceaţi în laborator?
M. A.: Scotoceam prin dulapurile cu chimicale şi mă jucam amestecând ce-mi cădea în mână. Prin clasa a şaptea mi-am şi făcut un fel de laborator în curte, ca atâţia alţii care au făcut din chimie o pasiune. Se găseau nişte truse în comert, cu ceva substanţe, o spirtieră, pahare Berzelius, eprubete, o pâlnie… Îmi uimeam prietenii din sat cu exploziile, la aprinderea hidrogenului pe care îl obţineam din zinc şi acid clorhidric. Am şi acum în memorie mirosul experienţelor de atunci. În liceu am avut noroc, avându-l profesor pe domnul Dumbravă. Este un profesor excepţional – acum s-a pensionat – deosebit de exigent, care ştia să te motiveze şi să te antreneze pentru ceea ce era important pentru noi atunci: participarea la olimpiade.
Rep.: Sunteţi autor de manuale de chimie. Aţi ţinut cont în conceperea lor de dificultăţile pe care le-aţi întâmpinat ca elev de liceu?
M. A.: Am vrut ca manualele de chimie să nu se adreseze numai viitorilor chimişti, ci să prezinte esenţialul, clar şi sistematic, pentru toţi elevii. Cei care vor mai mult pot să găsească surse de informare şi în altă parte. Cred că manualele la care am fost coautor sunt printre cele mai puţin „încărcate”. În definitiv, manualele, indiferent de disciplină, urmăresc formarea gândirii, culturii şi atitudinii elevului. Alegerea meseriei vine mai târziu.
Rep.: Şi depinde de ce?
M. A.: În atragerea elevilor spre chimie, de exemplu, un rol hotărâtor îl are şi profesorul: fiecare dintre noi cunoaşte pe cineva care a urmat o anumită profesie pentru că a avut un profesor bun la disciplina legată de meseria aleasă. Sunt de admirat şi acei profesori care reuşesc să rămână în amintirea elevilor care nu le-au urmat disciplina predată. Sunt de admirat toţi profesorii buni!
Rep.: Aţi fost propus de studenţi în TOPUL PROFESORILOR BOLOGNA 2007. Unul dintre studenţii dvs a declarat presei: „un premiu poate prea mic pentru un profesor aşa mare”. Ce a însemnat pentru dvs. acest premiu?
M. A.: O bucurie, pentru că-mi place foarte mult să predau. Nu multe ore, pentru că vreau să am timp şi pentru cercetare.
„Bucurie unică şi imensă fiecare revenire la liceu”
Rep.: Sunteţi preşedinte CNATDCU, consiliu care are un rol decisiv în „abilitarea” celor care solicită funcţii de conducere în universităţi. Vă confruntaţi cu situaţii în care trebuie să faceţi „separaţie” între cei care obţin titlurile universitare şi doctorate pe bani şi influenţe politice, de cei care şi-au construit o carieră recunoscută internaţional?
M. A.: Tocmai asta ne propunem, să nu se mai întâmple ceea ce sugeraţi. Sunt foarte mulţumit că am reuşit formarea unor comisii cu unii dintre cei mai importanţi profesori şi cercetători din ţară. Am cooptat, de asemenea, membri din străinătate. Primele întruniri ale comisiilor şi ale Consiliului General au dovedit că suntem pe drumul cel bun: exigenţa maximă, dar nu absurdă, în binele ştiinţei şi învăţământului din ţara noastră. Am stabilit criterii exigente, dar uşor de atins pentru cei cu adevărat buni. O corecţie: CNATDCU oferă abilitarea celor care vor să îşi construiască o carieră profesională, pe baza rezultatelor activităţii de cercetare independentene – dreptul de a conduce doctorate şi de a ocupa un post de profesor). CNATDCU nu are legătură cu ocuparea funcţiilor de conducere din Universităţi.
Rep.: Mai ţineţi legătura cu Hasdeul şi cu cei din Buzău?
M. A.: Bineînţeles. Am fost şi anul acesta şi am ţinut o conferinţă cu titlul „Frumuseţea Chimiei”… Este o bucurie unică şi imensă fiecare revenire la liceu. Încă mai am reţineri la a intra pe uşa principală şi în cancelarie… Profesorii mei, majoritatea, s-au pensionat, alţii nu mai sunt. Băncile, clasele nu mai sunt aceleaşi (renovarea clădirilor s-a făcut impecabil şi cu bun gust)… nici eu nu mai sunt acelaşi. Tradiţia, atmosfera liceului „B. P. Hasdeu” s-au perpetuat, şi asta este cel mai important. Fiecare profesor tânăr care îşi începe cariera în acest liceu trebuie să fie conştient de forţa înaintaşilor şi, la rândul lui să devină model pentru alţi profesori. Respectul societăţii pentru profesor vine şi, dar nu numai, din respectul pe care îl acordăm noi înşine profesiei noastre.
Stagiul de pregătire la I.P.R.S Băneasa a fost bun pentru … citit
„Am absolvit Facultatea de Chimie în 1979 (pe atunci în exil la Politehnică). Stagiul de trei ani în producţie (obligatoriu în anii aceia) l-am făcut la I.P.R.S. – Băneasa. Preocupările de acolo (semiconductori, circuite integrate etc.) erau foarte interesante, dar nu pentru mine. Mi-am făcut însă prieteni buni şi am citit atunci literatura beletristică cât pentru zece ani… Apoi am trecut în cercetare (1982 – 1984 – Centrul de Chimie Fizică, acum la Academia Română) şi, din 1984 la Facultatea de Chimie (la început cercetător, apoi cadru didactic). Teza de doctorat am susţinut-o în 1988 (conducător Acad. Maria Brezeanu) şi tot în 1988 am trecut pe post de asistent universitar. Din 1990 a devenit posibilă participarea la competiţii pentru burse în străinătate. Am făcut două stagii post-doctorale (Paris, 1991-1992, cu Profesorul Olivier Kahn, şi Göttingen, 1992 -1993, ca bursier Humboldt, cu Profesorul Herbert W. Roesky).
Din 1996 (atunci am devenit şi profesor titular), am hotărât să încerc să fac chimie în aceleaşi condiţii şi cu rezultate comparabile cu laboratoarele din străinătate. Cred că am reuşit”.