Biletele de autobuz au înjumătăţit asistaţii sociali din Scorţoasa

“E o chestiune strigătoare la cer să li se ceară lunar adeverinţe de la AJOFM Buzău “, susţine primarul Traian Răican

“E o chestiune strigătoare la cer să li se ceară lunar adeverinţe de la AJOFM Buzău “, susţine primarul Traian Răican

Modificările legislative în privinţa acordării de ajutoare sociale au dus la diminuarea numărului de beneficiari ai Legii 416 în multe localităţi, un exemplu de acest gen fiind comuna Scorţoasa.

         Potrivit datelor furnizate de primarul Traian Răican, în prezent în plată la primăria locală mai sunt doar 96 de dosare, pentru un număr total de 140 de persoane, în timp ce până la operarea modificărilor legislative erau circa 300 de dosare pentru peste 400 de persoane. Chiar dacă recunoaşte că pentru administraţie este mai simplu să se opereze cu un număr redus de beneficiari ai venitului minim garantat, primarul Răican consideră că oamenii vor avea în final de suferit ca urmare a pierderii acestei categorii de venit. “Pentru noi este mai simplu, dar pentru oameni este mai rău. Sunt oameni săraci şi nu se ţine cont de ceea ce au cu adevărat ca sursă de venit. Ai două hectare de teren, indiferent că e teren neproductiv sau cu alunecări de teren, eşti restricţionat. E o chestiune strigătoare la cer să li se ceară lunar adeverinţe de la AJOFM Buzău, când ei nu au bani nici de bilete la autobuz. Cheltuie 200.000 lei vechi, ca să ia un ajutor de 100.000. Renunţă şi repercusiuni vor fi. Nu vor mai beneficia nici de programul de ajutor în alimente de la Uniunea Europeană iar când vor avea probleme cu sănătatea vor constata că nu mai beneficiază de asistenţă medicală gratuită. Tot asupra lor cade faptul că acum nu dau banii pe biletele de autobuz“,  a concluzionat primarul Traian Răican.

         La rândul său, viceprimarul comunei vecine, Căneşti, Florinel Mihu, ne-a explicat că sunt într-o situaţie similară şi sătenii care beneficiau de venit minim garantat. În plus, alesul local consideră că oamenii nu pot accepta locurile de muncă oferite în oraş, întrucât nu au bani de gazdă. “Noi mai avem 36 de dosare sociale, de la o medie de 60-80 de dosare câte aveam acum câtva timp în urmă. S-au împuţinat pentru că trebuie să meargă cu viza la Buzău. Un beneficiar care  are de luat 100 de lei şi cheltuie pe drum 50 de lei, dacă îşi mai cumpără ceva trebuie să vină pe jos.  Dacă este angajat cu salariul minim pe economie, cu gazdă la oraş nu se poate trăi”,  a concluzionat viceprimarul.