De câţiva ani observăm cum europenii şi acum şi romanii îşi îndreaptă atenţia asupra tratamentelor şi remediilor naturiste.
De câţiva ani observăm cum europenii şi acum şi romanii îşi îndreaptă atenţia asupra tratamentelor şi remediilor naturiste. Şi în Buzău putem găsi relativ uşor magazine naturiste, unul dintre acestea – Cufărul Verde – fiind chiar în incinta complexului Aurora Shopping Mall.
Are 33 de ani şi a pus pe picioare această afacere cu produse naturiste. Buzoianul Daniel Nica, este directorul general al magazinului Cufărul Verde. Acesta este absolvent al Facultăţii de Marketing şi Afaceri Economice Internaţionale şi are o experienţă dobândită în cadrul companiilor unde a activat cum ar fi: GlaxoSmithKline – unul dintre cei mai mari producători de medicamente din lume sau Farmexpert – printre primii trei mari distribuitori de medicamente din România.
Reporter: De unde ideea de a porni o afacere în acest domeniu?
Daniel Nica: Pe de o parte eu personal sunt adeptul consumului de produse naturiste şi al unui mod de viaţă sănătos în general, fapt foarte important legat de afacerea în acest domeniu. La fel de important a fost şi faptul că toată experienţa mea în ’’câmpul muncii’’ este legată de domeniul farmaceutic şi de piaţa pharma. Având cunoştintele necesare, contactele potrivite, a fost oarecum un pas firesc să încep o afacere în domeniul pe care-l stăpânesc cel mai bine.
Rep.: De cât timp aţi deschis acest magazin naturist?
D.N.: Punctul de lucru din Buzău a fost deschis în martie 2010. Mai avem două magazine în Focşani, unul în incinta supermarketului Kaufland şi unul deschis în august anul acesta în interiorul Promenada Mall.
Rep.: Cum sunt oamenii cu care colaboraţi în această afacere?
D.N. : Minunaţi. Mă refer la oamenii cu care interacţionez zilnic, la oamenii care fac parte din colectivul Cufărul Verde, colectiv de care cu toată sinceritatea, vă spun că sunt extraordinar de mândru. Ei sunt cei care au făcut din Cufărul Verde cel mai important magazin naturist din Buzău şi datorită devotamentului şi profesionalismului lor privim încrezători spre viitor.
Rep.: Motto-ul dvs. este „ Leacuri adunate pentru sănătate”. Ce presupune acesta?
D.N.: Leacuri adunate pentru sănătate pentru că ne propunem să contribuim la orientarea oamenilor către un stil de viaţă sănătos, echilibrat, să oferim zi de zi calitate în tot ceea ce facem şi grijă faţă de pacienţii noştri.
Rep.: Care sunt produsele pe care le promovaţi şi căror persoane vă adresaţi?
D.N.: Ne adresăm tuturor, începând de la copii până la pensionari, inclusiv prin programele de reduceri derulate în magazine, persoanelor cu venituri mici. Produsele pe care le comercializăm sunt diversificate. Acestea pornesc de la ceaiuri, tincturi, produse pentru copii, precum lapte praf, biberoane, creme. Avem de asemenea şi pentru mămici produse pentru îngrijire prenatală şi postnatală. Mai distribuim şi foarte multe alimente bio, cosmetice naturale, dermatocosmetice şi cosmetice bio, vitamine sau suplimente alimentare. Ne îmbunătăţim continuu lista de produse din portofoliu, continuu semnăm contracte cu noi parteneri.
Rep.: Care este viitorul în materie de produse naturiste?
D.N.: Conform statisticilor, o mare parte a populaţiei din lume se îndreaptă către produse naturiste. Acest lucru se întâmplă din ce în ce mai mult şi la noi în ţară. Încet, încet, avem mai multă grijă de sănătatea noastră. Datorită factorilor de mediu, tot ceea ce ne înconjoară este nociv, iar reacţia oamenilor este din ce în ce mai apropiată de produse sănătoase, bazate pe eficienţa plantelor. Aceştia înţeleg că este mult mai bine să previi decât să tratezi, iar produsele naturiste sunt din ce în ce mai accesibile şi de foarte bună calitate.
Rep.: Ce îmi puteţi spune despre furnizorii de la care vă aprovizionaţi magazinele?
D.N.: Colaborăm cu cei mai importanţi producători şi importatori de produse naturiste şi cosmetice, cu cele mai mari nume din domeniu, avem contracte foarte bine negociate cu partenerii noştri şi astfel obţinem un preţ corect pentru clienţi, nefăcând rabat de la calitatea produselor.
Rep.: Cum reuşiţi să vă menţineţi pe piaţa buzoiană, date fiind condiţiile actuale?
D.N.: Într-adevăr este o perioadă dificilă, însă, în ciuda crizei, am reuşit să fim în continuă creştere, datorită faptului că facem o afacere corectă pentru consumator, menţinând adaosurile cât mai mici, în aşa fel încât să avem la majoritatea produselor din magazin cele mai mici preţuri. Ne respectăm clienţii, este regula de aur în magazinele Cufărul Verde. Împreună tratăm fiecare client cu respect şi corectitudine şi reuşim să ne menţinem. Nu este o perioadă uşoară, va fi dificil pentru toată lumea, dar dacă fiecare face ce ştie să facă mai bine, vom depăşi momentele grele.
Rep.: Care au fost rezultatele pe care le-aţi înregistrat până în prezent?
D.N.: Am încheiat anul 2010 cu o cifră de afaceri de 100.000 de euro. Ţinta pentru acest an, 2011, este de patru ori mai mare şi asta pentru că anul trecut am înregistrat această cifră cu un singur magazin, iar acum sunt trei. Menţinem însă, aşa cum am mai spus, cele mai mici preţuri din oraş la cât mai multe dintre produsele comercializate şi desfăşuram în continuare acelaşi business corect.
Rep.: Veţi mai extinde această afacere?
D.N.: Da. Începând cu luna noiembrie vom avea site-ul Cufărul Verde, de unde oamenii vor putea face achiziţii on-line.
Planurile noastre se întind pe o perioada de mai mulţi ani, începând cu anul viitor când vom deschide încă patru magazine în judeţele apropiate Buzăului şi continuând cu extinderea în anii ce vor urma până vom ajunge în majoritatea oraşelor importante din ţară.
Cufărul verde este un magazin naturist aflat în incinta complexului Aurora Shopping Mall. Acesta pune la dispoziţia buzoienilor o gamă de produse pentru copii şi mămici, începând din perioada prenatală, creme pentru vergeturi, biberoane, suzete şi lapte praf, precum şi pentru perioada postnatală. De asemenea magazinul comercializează şi o gamă vastă de cosmetice, bio sau non-bio, fără parabeni şi o întreagă gamă de dermatocosmetice. La Cufărul Verde se mai găsesc produse alimentare, bio, ceaiuri, tincturi, vitamine şi suplimente alimentare. Chiar dacă imaginea magazinului este una deosebit de atrăgătoare şi ne-ar putea duce cu gândul la un magazin scump, intrând veţi observa că preţurile sunt accesibile, mai ales că în fiecare lună se desfaşoară campanii şi reduceri.