Cu toate că nu au avut în faţă decât câţiva oameni la mese, băieţii lui Marius Moga s-au dat în spectacol sâmbătă în Cafeneaua Artiştilor
Cu toate că nu au avut în faţă decât câţiva oameni la mese, băieţii lui Marius Moga s-au dat în spectacol sâmbătă în Cafeneaua Artiştilor. Trupa SONICHOUSE a amânat puţin debutul concertului din cauza lipsei de public, dar odată urcaţi pe scenă au stârnit ropote de aplauze printre cei prezenţi.
Combinaţia de acoustic, funk, funky-house, disco şi electro care defineşte trupa s-a dovedit a fi una mai mult decât interesantă, prestaţia celor de la SONICHOUSE fiind una ireproşabilă. Pe lângă calităţile artistice, imaginea celor patru, Viky RED (vocal, keyboards), Kotto (chitară), R2 (bass) şi G-San (tobe), prezintă trupa ca pe una ce are toate şansele să aibă succes în peisajul muzical autohton. Potrivit declaraţiilor vocalistului, SONICHOUSE îşi propune însă să atace scenele din afara ţării.
„Ne-am cunoscut acum vreo patru ani în timp ce cântam pentru trupa MORANDI. De fapt şi acum cântăm împreună. Ne-am hotărât să facem o trupă doar noi, instrumentiştii, şi am venit cu compoziţiile noastre proprii. Acesta este stilul pe care noi îl preferăm. Noi vrem să ajungem să cântăm în lume, să avem piese bune care să ajungă în topurile din străinătate. Am cântat până acum, mai mult cu MORANDI, în cam toată Europa şi prin Asia”, a declarat Viky RED.
Pe lângă piesele proprii, cei patru băieţi au ales să cânte la Buzău piese marca Jamiroquay sau altele celebre, precum „Celebration”, interpretate într-o manieră proprie.
{loadposition zgalerie2907}