Peste 1.300 de maşini mai vechi de 10 ani au fost casate de către cele şapte firme buzoiene colectoare înscrise în Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional 2011 (Rabla).
Peste 1.300 de maşini mai vechi de 10 ani au fost casate de către cele şapte firme buzoiene colectoare înscrise în Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional 2011 (Rabla). Societăţile din judeţul Buzău care fac parte din lista colectorilor autorizaţi ce participă la Programul Rabla 2011 sunt MSD COM SRL, Automax Express SRL, FRY YNNA AUTO SRL, Autoglobal Compact SRL, Auto Rolla Service SRL, Auto Genius SRL şi Full Auto Extrem SRL. Dintre acestea, mai multe rable au fost casate de societatea FRY YNNA AUTO SRL. “Ne-am înscris din ultimile două serii. A fost un real succes, programul s-a mişcat foarte bine. La nivelul judeţului, suntem printre primii, nu ştiu cum a fost pentru ceilalţi, însă noi suntem mulţumiţi de rezultate, iar numărul maşinilor primite este foarte mare, peste 500”, a declarat Gheorghe Florin Ionuţ, administratorul societăţii. Deşi deloc satisfăcută de rezultatele programului până în prezent, Automax Express SRL este cea de-a doua firmă, dintre cele şapte participante, ca număr de maşini casate. “Anul acesta, am primit 470 de maşini, cam jumătate din numărul maşinilor de anul trecut. Primim una sau două maşini pe săptămână. Pentru noi nu este o afacere extrem de profitabilă, dat fiind faptul că pe lângă fierul vechi, sunt şi deşeurile ce implică costuri foarte mari. Este un an slab”, a explicat administratorul Marian Lupu. Deşi mai puţin de jumătate comparativ cu anul trecut, Auto Rolla Service SRL a primit până la acest moment 200 de maşini, după cum a declarat Valeria Constantin, şefa departamentului de dezmembrări. Aceasta a mai precizat că speră că situaţia se va mai îmbunătăţi până la încheierea programului. Auto Rolla Service SRL primeşte una sau două maşini pe zi pentru casat, poate chiar şi cinci, însă sunt zile când nu se primeşte nicio maşină. Foarte slab este anul acesta programul şi pentru Full Auto Extrem SRL, după părerea administratorului Ioana Ionaşcu, care consideră că începe să se epuizeze numărul de maşini vechi la nivelul judeţului şi că, totodată sunt şi foarte mulţi agenţi economici colectori înscrişi în judeţul Buzău. Înscrisă în program din luna mai, Full Auto Extrem SRL a casat până în prezent 100 de maşini, mult mai puţine faţă de cele 550 primite în 2010. Dintre firmele buzoiene participante la Rabla 2011, cel mai slab rezultat este înregistrat de Auto Genius SRL, care a primit pentru casare doar 10 maşini, în condiţiile în care firma a achiziţionat 100 de vouchere.
La nivelul judeţului Buzău, Rabla 2011 reprezintă un insucces, acesta fiind rezultatul scăderii numărului de maşini mai vechi de 10 ani.
Voucherele programului Rabla 2011 sunt valabile până la data de 23 noiembrie 2011, fiind posibilă prelungirea acestei date. Bugetul alocat iniţial pentru acest an, la nivel naţional, a fost de 228 milioane de lei, însă, datorită succesului înregistrat, a fost majorat la 456 de milione de lei.
Anul trecut, prin Programul Rabla, derulat de Administraţia Fondului pentru Mediu, au fost alocate 722 de milioane de lei, la nivel naţional programul bucurându-se de un real succes. În 2010, au fost scoase din uz aproape 190.000 de vehicule vechi şi s-au achiziţionat 63.000 de maşini noi dintre care aproape jumătate din producţie autohtonă.