Stâncile şi grotele din Năeni, o nouă locaţie pentru filmarea unor videoclipuri

*Cei care au spart gheaţa sunt “Nemuritorii”, iar printre personajele materialului video s-a numărat chiar primarul Marian Apostol

*Cei care au spart gheaţa sunt “Nemuritorii”, iar printre personajele materialului video s-a numărat chiar primarul Marian Apostol

Vulcanii Noroioşi ar putea avea în curând “concurenţă” pe piaţa locaţiilor alese de artişti pentru filmarea unor videoclipuri, un nou loc cu o astfel de destinaţie fiind vârful dealului Tigoarea (comuna Năeni).

         Atuurile noii embleme a judeţului sunt locurile frumoase şi obiectivele încărcate de istorie ce se găsesc pe o suprafaţă de doar câţiva kilometri pătraţi, începând cu grotele locuite acum aproximativ 7.000 de ani, mormintele tracice săpate în piatră şi chilia săpată în stâncă a renumitului pustnic Ambrosie, până la Tabăra de sculptură, carierele de calcar şi atelierele meşterilor cioplitori în piatră, biserica dintr-o piatră, crucea Manafului sau fântâna lui Chisarie. În plus, la toate aceste obiective se adaugă şi frumuseţea zonei, întrucât de pe dealul Tigoarea pot fi admirate atât Câmpia Bărăganului, cât şi Munţii Carpaţi.

         Dacă în cazul primului obiectiv menţionat sunt o multitudine de artişti consacraţi care au mizat pe autenticitatea locurilor, de la Iris, Luminiţa Anghel şi Sistem ( pentru concursul Eurovision) şi până la Keo, primii care au pariat pe frumuseţea dealurilor din Năeni au fost membrii cunoscutului grup “Nemuritorii”. Potrivit datelor furnizate de primarul comunei Năeni, Marian Apostol, interpreţii buzoieni au făcut filmări pentru nu mai puţin de patru videoclipuri în zonă. De asemenea, primarul din Năeni ne-a mărturisit că printre personajele materialului video s-a numărat chiar şi el, costumat în haiduc. “ Cu Nemuritorii am avut o colaborare foarte frumoasă şi eu consider că în felul acesta am reuşit să promovăm într-un fel şi imaginea comunei noastre. Avem locuri de o frumuseţe aparte, locuri în care timpurile moderne nu şi-au pus amprenta, fapt care cred eu că este un prim atu  pentru cineva care doreşte să recreeze atmosfera timpurilor străvechi în secvenţele filmate aici”,  ne-a declarat primarul Marian Apostol.

         Un alt motiv de mândrie pentru primarul din Năeni îl constituie faptul că frumuseţea locurilor şi obiceiurile sătenilor din comună au fost subiectul unui reportaj realizat de TVR 2, cu titlul “ Lumea de aproape”. Tot pentru promovarea imaginii comunei şi pentru a relansa activităţile agroturistice în zonă, alesul local intenţionează să iniţieze un proiect prin care să reconstituie  un sat dacic, să înfiinţeze o stână turistică şi un muzeu al pietrei.