* Fostul lider al P.N.Ţ.C.D. a fost închis timp de cinci ani şi jumătate în sinistrul penitanciar comunist râmnicean, considerat “mormântul elitei Partidului Naţional Ţărănesc”
* Fostul lider al P.N.Ţ.C.D. a fost închis timp de cinci ani şi jumătate în sinistrul penitanciar comunist râmnicean, considerat “mormântul elitei Partidului Naţional Ţărănesc”
Fostul preşedinte al P.N.Ţ.C.D. Ion Diaconescu a decedat marţi seară, la vârsta de 94 de ani, în urma unui infarct, după ce, cu o săptămână înainte fusese externat de la Institutul de Cardiologie “C.C. Iliescu” Fundeni din Capitală, unde fusese tratat recent pentru tulburări de ritm cardiac.
Ion Diaconescu a avut o viaţă marcată de destinul P.N.Ţ, partid pe care l-a urmat indiferent dacă formaţiunea s-a aflat la putere, în opoziţie, în ilegalitate sau în anonimatul de după anul 2000. Fostul lider al P.N.ŢC.D., născut la 25 august 1917, în comuna Boteşti, judeţul Argeş, a fost inginer şi om politic naţional-ţărănist, preşedinte al P.N.ŢC.D., preşedinte al Convenţiei Democratice din România şi preşedinte al Camerei Deputaţilor în perioada 1996-2000.
Nepot pe linie maternă al lui Ion Mihalache, Diaconescu a intrat în Partidul Naţional Ţărănesc încă din 1936, în organizaţia de tineret a partidului, unde a fost membru al Biroului Central (1944-1947). După absolvirea Facultăţii de Electromecanică a Institutului Politehnic din Bucureşti (1942), Diaconescu a lucrat ca referent tehnic în cadrul Ministerului Economiei Naţionale până în 1947, când a fost epurat. La 1 decembrie 1947, a fost prins în valul de arestări ale liderilor P.N.Ţ, Diaconescu fiind deţinut politic timp de 17 ani (1947 – 1964).
„Se pusese la punct un sistem draconic pentru a ne distruge toate resorturile sufleteşti”
Nepot al liderului ţărănist Ion Mihalache, Ion Diaconescu a intrat în P.N.Ţ în 1936. Destinul avea să-i reunească pe unchi şi nepot în cea mai crudă, dar şi “cea mai mare şcoală a neamului românesc”, închisorile comuniste. Tot acolo, cei doi aveau să fie împreună cu seniorul Corneliu Coposu. În cei 17 ani de temniţă, Ion Diaconescu a trecut prin cele mai cumplite puşcării, de la Aiud până la Râmnicu Sărat. Dar nu s-a aplecat niciodată în faţa torturilor. În ultimele zile de viaţă, gândul i-a fost tot la situaţia din ţară şi la partidul căruia i-a dedicat tinereţea, sănătatea şi liniştea sa şi a familiei.
La Penitenciarul Râmnicu Sărat – considerat pe drept cuvânt mormântul elitei Partidului Naţional Ţărănesc -, Ion Diaconescu a fost închis timp de cinci ani şi jumătate, alături de fruntaşii tărănişti Corneliu Coposu, Ion Puiu, Ioan Bărbuş, Octavian Rădulescu, de cardinalul greco-catolic Alexandru Todea şi de miniştrii Alexandru Alexandrini, Alexandru Constant, Gheorghe Dobre, Titus Dragoş, Constantin Pantazi, Ion Petrovici, Petre Tomescu şi Gheorghe Jienescu.
“Măsurile de izolare, neîntâlnite nici la securitate, depăşeau orice închipuire, deţinutul nu trebuia să mai vadă nicio altă fiinţă omenească, în afară de gardianul din tură care îşi îndeplinea serviciul matinal, fără să-ţi adreseze niciun cuvânt. Cei care serveau mâncarea erau nişte plantoane de drept comun dar, în cinci ani şi jumătate cât am stat acolo, n-am zărit pe nici unul, nici măcar o dată. Nimeni nu intra de unul singur în celulele noastre, ci întotdeauna însoţit măcar de gardianul de serviciu, că să nu se creeze posibilitatea unor discuţii de la om la om (…) Se pusese la punct un sistem draconic pentru a ne distruge toate resorturile sufleteşti. Adică cei ce supravieţuiseră perioadelor de exterminare prin foamete şi torturi urmau să fie acum distruşi psihic prin aceste nemaiîntâlnite măsuri de izolare. Dar ticăloşia n-a avut nicio limită, din contră, cu cât un deţinut era socotit mai important, cu atât tratamentul era mai dur, adică era socotit un duşman periculos pentru regim şi trebuia lichidat într-un mod oarecare”, îşi amintea Ion Diaconescu.
”Dacă pot, îţi mai dau şi fărâma de sufleţel pe care o mai am pentru a salva partidul”
“Îmi vin mereu în minte cuvintele lui Maniu (fondatorul P.N.Ţ), care, întâlnindu-se pe un coridor din închisoare cu Coposu, i-a spus: <Cornele, să nu lăsaţi partidul să moară>. Lupta şi suferinţele noastre reprezintă un capital moral uriaş, pagini din istoria acestei ţări. Gândiţi-vă că atâtea personalităţi marcante – Maniu, Mihalache şi mulţi alţii – au murit în puşcărie, în chinuri, pentru P.N.Ţ. Când compar puşcăria în care ne-au chinuit pe noi cu cele actuale, astea de azi sunt un fel de pension. Puşcăriile comuniste au fost chinurile de pe lume. Atâta suferinţă (…) Sigur că P.N.Ţ are un capital şi-i păcat că se pierde”, afirma Diaconescu.
Victor Ciorbea povesteşte că l-a vizitat cu doar câteva zile în urmă, iar acesta era perfect lucid şi îngrijorat de situaţia partidului. “E un moment extrem de trist şi plin de emoţie, chiar dacă starea sănătăţii lui nu era tocmai bună. L-am văzut ultima oară alaltăieri (duminică, n.r.), era totalmente lucid. Aprecia exact şi starea sănătăţii, dar continua să se preocupe şi de situaţia din partid, şi de situaţia politică din ţară. Până în ultima clipă, chiar mi-a spus: <Cu ce te-aş mai putea ajuta? Dacă pot, îţi mai dau şi fărâma de sufleţel pe care o mai am pentru a salva partidul şi pentru a merge pe drumul dorit de înaintaşi, al moralităţii, al cinstei, al corectitudinii, al dreptăţii>”, a declarat Ciorbea la Realitatea TV.