Săptămâna trecută s-a stins din viaţă un Om adevărat, de aceea l-am scris cu “O” mare de tipar.
Săptămâna trecută s-a stins din viaţă un Om adevărat, de aceea l-am scris cu “O” mare de tipar.
Oprea Vlase lasă handbalul românesc şi cel mondial fără unul din mentorii săi, pentru că fără doar şi poate, antrenorul român este considerat unul din pionierii handbalului în şapte. Născut acum 84 de ani la Buzău, a absolvit pe acea vreme Institutul de Cultură Fizică (ICF) în 1952, devenind apoi un împătimit al handbalului, mai întâi în “11”, apoi în “7”. A fost primul antrenor român care a realizat, în acea perioadă, că viitorul acestui sport este cel pe semicercuri, cu altă aşezare în teren şi doar cu şapte oameni.
Dăltuit parcă în stâncă, tenace şi intransigent la prima vedere, Oprea Vlase a implementat handbalul, cel jucat acum în România, în ciuda oficialilor din acea vreme, în frunte cu regretatul Ioan Kunst Ghermănescu, care credeau că cel în “11” va rămâne peren. Şi, buzoianul cu două nume şi fără de prenume şi-a făcut un renume în lumea pe care a creat-o, şi el alături de alţi pionieri ai acestui sport, care pentru noi rămâne unul de suflet chiar dacă performanţele sunt la timpul trecut în handbalul masculin. Construind cu migală şi nefăcând niciodată rabat de la disciplină, “nea Vlase”, cum a fost cunoscut de lumea handbalului, a adunat într-o carieră uriaşă ca antrenor trei tiluri mondiale în 1961, 1970 şi 1974, ultimele două în tandem cu Nicolae Nedef, prietenul său de o viaţă.
DINAMO Bucureşti ar fi trebuit să-şi micşoreze vitrinele pentru trofeele din handbal la dimensiunile unei ferestre de chioşc pentru biletele de autobuz, dacă n-ar fi fost buzoianul mândru cu zâmbet înfiripat doar în sufletul său. Zece titluri naţionale a obţinut DINAMO cu Oprea Vlase pe bancă, iar singura Cupă a Campionilor Europeni ce datează din 1965, tot din vina lui se află în vitrina din Şoseaua Ştefan cel Mare. Să mai adăugăm o finală de Cupa Campionilor Europeni în sezonul 62-63 şi alte două Cupe ale României, aşa că imaginea pare completă. Dar nu este adevărat. Pentru că marile realizări ale acestui om aspru la prima vedere cu cei din jur dar şi cu el însuşi sunt personalităţile pe care le-a creat. Generaţii întregi de handbalişti exponenţiali au fost plămădite, crescute şi definite perfect de acest profesor în adevăratul sens al cuvântului.
Petre Ivănescu, Mihai Redl, Virgil Hnat, Mircea Costache I, Cornel Penu, Valentin Samungi şi lista este mult mai lungă, au trecut prin mâna de fier a buzoianului taciturn care făcea antrenamente atât de dure încât meciurile în sine reprezentau desertul.
Poveştile din lumea handbalului perioadei de aur n-ar mai fi avut farmec fără personalitatea lui Oprea Vlase, cel care pedepsea derapajele nocturne tipice tinereţii cu antrenamente tip “legiunea străină”.
De joi, handbalul românesc şi cel mondial a rămas mai sărac. Dar ce pot să vă spun este că-ntotdeauna în această lume a handbalului despre domnul “nea Vlase” se va vorbi doar la prezent. Pentru că el a fost şi va fi parte a handbalului pentru veşnicie.
Ştefan ALECSIU
este redactor şef adjunct la Radio România Actualităţi