Autostopist, înjunghiat de şoferul care nu a vrut să-l ia la ocazie

* Agresorul era sub influenţa alcoolului şi nici nu avea permis de conducere

* Agresorul era sub influenţa alcoolului şi nici nu avea permis de conducere

Inexplicabil gestul unui bărbat de 33 de ani din Verneşti, care a oprit maşina la vederea a doi adolescenţi care ieşiseră “la ocazie”, dar a refuzat să îi ia în maşină şi chiar l-a înţepat cu un cuţit pe unul dintre ei, când acesta s-a apropiat prea mult de maşina pe care o conducea, deşi băuse şi nici nu avea permis.

            Marin Dobrică se afla în maşină împreună cu tatăl său şi se îndreptau spre casă, bătrânul lăsându-se pe mâinile fiului său, chiar dacă ştia că acesta băuse şi mai ales nici nu avea ce căuta la volan, pentru că nu poseda permis. În timp ce maşina celor doi ajunsese pe raza satului Cândeşti, doi adolescenţi de 16 ani ieşiseră „la ocazie” şi i-au făcut semn şoferului să oprească pentru a-i lua şi pe ei până la şosea.

            Deşi nu avea chef de luat autostopişti, întrucât se ştia cu musca pe căciulă, Marin Dobrică a tras pe dreapta, a deschis geamul şi i-a întrebat pe cei doi ce vor. În acel moment i-a recunoscut, fiind vorba de doi localnici ce nu se bucurau de o faimă prea bună prin sat din cauza scandalurilor pe care le provocau şi a găinăriilor ce le comiteau pe bandă rulantă. Astfel stând lucrurile, i-a refuzat categoric, enervat chiar că trebuise să oprească din cauza lor. Unul dintre tineri, deranjat de atitudinea şoferului, s-a apropiat de maşină, moment în care cel de la volan a reacţionat cum nimeni nu s-ar fi aşteptat.

            A scos un cuţit cu care l-a înţepat în abdomen pe autostopist, apoi a rupt-o la fugă, abandonând maşina şi pe tatăl său aflat pe locul din dreapta.

            Întrucât sângera puternic, tânărul rănit a fost transportat la spital, unde a relatat cele petrecute, pe urmele agresorului fiind trimişi mai mulţi poliţişti, inclusiv o grupă de „mascaţi”. La locul faptei nu se mai afla însă nici maşina, pe care tatăl agresorului o dusese acasă, Marin Dobrică fiind în cele din urmă depistat prin sat. S-a constatat că era băut, având o alcoolemie de 0.22 la mie în aerul expirat şi că nu figura în evidenţe ca fiind posesor de permis.

            A fost reţinut 24 de ore pentru conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului şi lovire sau alte violenţe, dar în prezent este cercetat în stare de libertate, instanţa refuzând să-i dea mandat de arestare preventivă.