*Astăzi, de la ora 15.00: SPORT CLUB Bacău – ABC Stoicescu
*Tehnicianul Cristi Lupu vrea puncte din oraşul lui Bacovia
*Astăzi, de la ora 15.00: SPORT CLUB Bacău – ABC Stoicescu
*Tehnicianul Cristi Lupu vrea puncte din oraşul lui Bacovia
Partidă grea astăzi pentru divizonara “C” buzoiană ABC Stoicescu. Fotbaliştii antrenaţi de Cristi Lupu se vor deplasa la Bacău, acolo unde vor juca împotriva formaţiei Sport Club din localitate, liderul seriei I, a Ligii a III-a. În ciuda faptului că vor evolua în faţa liderului, buzoienii vor să obţină victoria. Tehnicianul Cristi Lupu a declarat înaintea partidei că elevii săi sunt “montanţi” pentru a obţine toate cele trei puncte puse în joc: “Ne aşteaptă o partidă dificilă, poate cea mai grea din acest tur. Un meci din care sperăm să scoatem puncte. Ne-ar conveni şi un rezultat de egalitate, dar, din moment ce meciul începe de la 0 – 0, plecăm cu gândul la victorie, mai ales că am încredere în capacităţile băieţilor pe care îi am la echipă”. Lupu nu se va putea baza pe Ghisman, în partida ce va avea loc pe malul Bistriţei. Jocul de la Bacău va fi “fluierat” la centru de Atilla Balint, care va fi ajutat de la margine de Szabo Atilla şi Simo Zoltan, toţi trei din Odorheiul Secuiesc.