Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul Serviciului Român de Informaţii, deputatul PDL de Buzău Cezar Preda, a declarat că Serviciul Român de Informaţii cunoaşte exact harta criminalităţii interlope […]
Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul Serviciului Român de Informaţii, deputatul PDL de Buzău Cezar Preda, a declarat că Serviciul Român de Informaţii cunoaşte exact harta criminalităţii interlope şi a dat toate datele permise de lege structurilor statului abilitate să finalizeze cercetarea penală.
“S-a desprins o concluzie în urma audierii conducerii SRI, aceea că Serviciul ştie exact întreaga hartă a criminalităţii interlope din România şi modul cum aceasta acţionează, iar prin rolul conferit de legislaţie a făcut toate demersurile, informările şi toate acţiunile permise de lege pentru a da toate datele structurilor statului care sunt abilitate prin lege să finalizeze cercetarea”, a spus Preda la finalul şedinţei Comisiei parlamentare pentru controlul SRI de marţi, în care a fost audiată conducerea acestui serviciu.
Deputatul Cezar Preda a adăugat că, în cadrul şedinţei, s-a făcut o analiză pentru a se vedea dacă pot fi extinse prerogativele şi în domeniul combaterii crimei organizate, ori ale grupului de combatere a evaziunii fiscale constituit la nivel naţional, prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a ţării. “Noi aşezăm acest grup în zona unei eficienţe corecte, pentru că a reuşit să reducă evaziunea fiscală cu câteva procente semnificative, ceea ce ne ajută foarte mult în echilibrul macroeconomic”, a spus deputatul democrat-liberal buzoian, adăugând că membrii comisiei au pus, de asemenea, întrebări conducerii SRI, cu privire la iniţiativa legislativă pe care a propus-o recent în Parlament, una dintre ele referindu-se la responsabilitatea pe care doreşte Serviciul Român de Informaţii să o aibă în cercetarea penală specială.