* Au apărut şi primele semnale de alarmă, escrocii folosindu-se de acest pretext pentru a fura din casele oamenilor
* La nivel naţional, 2.248.583 de locuinţe şi 5.504.148 de persoane au fost recenzate în primele trei zile
* Au apărut şi primele semnale de alarmă, escrocii folosindu-se de acest pretext pentru a fura din casele oamenilor
* La nivel naţional, 2.248.583 de locuinţe şi 5.504.148 de persoane au fost recenzate în primele trei zile
Cel mai amplu şi mai complet recensământ desfăşurat în ultimii 20 de ani a început “în forţă” la Buzău. Activitatea desfăşurată de recenzori în primele două zile a fost una prolifică, situând judeţul între primele pe ţară “la numărătoare”. Astfel, după primele două zile, judeţul Buzău s-a situat pe locul trei la nivel naţional, cu 18,85 la sută din locuinţele estimate a fi înregistrate recenzate, în timp ce media naţională a fost de 15,89 la sută, cel mai bine dovedindu-se că a mers “numărătoarea” în municipiul Buzău, unde s-a intervievat aproape o cincime din numărul total al persoanelor şi locuinţelor estimate.
A treia zi, însă, potrivit buletinului transmis de Institutul Naţional de Statistică (INS), în ciuda faptului că “a fost sâmbătă, când mai toţi locuitorii puteau fi găsiţi pe acasă şi se spera într-o creştere apreciabilă a numărului de locuitori intervievaţi, activitatea a scăzut, brusc, fără vreo explicaţie”, potrivit directorului Direcţiei Judeţene de Statistică, Cornelia Geambaşu, care ne-a declarat că astăzi va încerca să afle adevăratul motiv al scăderii activităţii în weekend.
Ca la români…
S-a tot discutat, în ultimele zile, de teama nejustificată a populaţiei de a furniza recenzorilor CNP-ul sau de a-i primi în locuinţe, dar există, se pare, o la fel de ciudată reacţie din partea recenzorilor. “Având încheiat contract de intervievare a celor 80 – 120 de locuinţe în cele două săptămâni avute la dispoziţie, unii dintre ei ar putea să nu fi raportat întreaga activitate, de teama de a nu fi plătiţi integral, dacă termină mai devreme acţiunea, deşi nu este deloc aşa. Este posibil ca aceasta să fie explicaţia scăderii ritmului din weekend. Spun asta, pentru că ne-am confruntat cu această mentalitate şi la realizarea recensământului agricol”, a spus Cornelia Geambaşu, menţionând însă că “nu există motive de îngrijorare, Buzăul se menţine între primele zece judeţe din ţară la randamentul recensământului.
Nu au fost amenzi
În ceea ce priveşte furnizarea CNP-ului, directorul DJS a menţionat că nu au existat probleme excepţionale, iar dacă oamenii nu au vrut să furnizeze aceste date, nu li s-au aplicat amenzi. A ţinut să atragă atenţia, însă că “nu există niciun risc pentru cetăţenii care spun aceste date personale, pentru că după prelucrarea datelor, formularele de interviu sunt distruse. Nu există nicio legătură între formularele de la recensământ cu taxele sau impozitele, ori cu politica, aşa cum eronat au fost dezinformaţi unii. Ba, chiar, existenţa lor ar fi făcut posibilă o corelare cât mai apropiată de realitate între datele de la Evidenţa Populaţiei şi Statistică, astfel încât să nu mai regăsim morţi pe liste la alegeri, ori să nu putem realiza nicio statistică, nici o prognoză concludentă, astfel încât să putem şti unde ne încadrăm la nivel european, să ştim ce, cum şi cât avem dreptul să beneficiem sau cum să ne protejăm”, a mai explicat Cornelia Geambaşu.
Lătraţi de câini, dar atât…
Reprezentanta Direcţiei de Statistică a mai precizat că au fost câteva situaţii în care recenzorii au găsit uşile apartamentelor sau porţile curţilor încuiate şi câinii liberi de cealaltă parte a gardului, motiv pentru care “nu au putut stabili un contact” cu familiile respective, însă, conform obligaţiilor pe care şi le-au asumat, aceştia trebuie sa revină “de câte ori va fi nevoie, până vor reuşi să discute cu cei din listă”.
Geambaşu a mai spus că amenzile sunt doar o soluţie “ultimativă” la care s-ar putea ajunge, iar asta doar în cazul unui refuz explicit şi repetat al unor persoane de a răspunde chetionarelor recenzorilor.
Recensământul populaţiei şi locuinţelor a început joi, 20 octombrie, şi se va încheia la 31 octombrie.
Recensământul-oportunitate pentru hoţii care câştigă încrederea victimelor
Odată cu începerea recensământului, poliţiştii buzoieni au intrat în alertă, convinşi fiind că unii dintre infractori ar putea profita de ocazie pentru a bate la uşile persoanelor singure sau ale bătrânilor, pretinzând că sunt recenzori şi fiind astfel primiţi de bună-voie în casele oamenilor, lăsându-i în final fără bani sau alte bunuri. La Buzău, acest gen de infracţiune s-a practicat destul de mult în ultima vreme, chiar zilele trecute, o femeie din Ziduri rămânând fără 6.900 de lei după ce a primit în casă două necunoscute care au pretins că umblă să cumpere anvelope uzate sau electrocasnice vechi. Dând dovadă de mult tupeu şi de multă stăpânire de sine şi având o „recuzită” care să-i ajute să fie cât mai credibili, infractorilor de acest gen nu le-ar fi greu să se dea drept recenzori, acesta fiind un excelent pretext pentru a fi primiţi în casele oamenilor.
Astfel stând lucrurile, poliţiştii de proximitate vor intensifica activităţile de informare a buzoienilor în această privinţă, având mai multe întâlniri cu membrii asociaţiilor de proprietari din oraş, dar şi cu membrii comunităţilor din mediul rural.
Cum deosebim un recenzor de un impostor?
Principala recomandare pentru cetăţeni în această perioadă este ca aceştia să verifice cu atenţie persoana care le bate la uşă şi se prezintă ca fiind recenzor. Potrivit comisarului Florina Crucianu, purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, „ recenzorul trebuie să aibă o mapă de culoare albastră cu însemnele specifice activităţii de recensământ şi trebuie să prezinte legitimaţia şi cartea de identitate”.
Legitimaţia trebuie să fie ştampilată, să aibă menţionată seria şi numărul cărţii de identitate a recenzorului, acesta fiind obligat să aibă asupra sa şi documentul de identitate. Mapa pe care acesta o va avea va fi de culoare albastră şi va avea înscris un cod format din nouă cifre, specific oraşului.