Lovit de maşină, a refuzat cu vehemenţă să rămână în spital

Un localnic din Pătârlagele, serios ameţit încă din prima zi a săptămânii, s-a dat în spectacol atât pe holurile spitalului din Nehoiu, cât şi la Spitalul Judeţean, refuzând cu obstinaţie să fie internat[…]

Un localnic din Pătârlagele, serios ameţit încă din prima zi a săptămânii, s-a dat în spectacol atât pe holurile spitalului din Nehoiu, cât şi la Spitalul Judeţean, refuzând cu obstinaţie să fie internat şi chiar să fie examinat de medici, deşi tocmai fusese victima unui accident de circulaţie produs din vina sa. Alexandru Rentea se întorcea serile trecute de la un cunoscut cu care chefuise timp de câteva ore, răstimp în care reuşise să se ameţească serios de la atâtea pahare date pe gât, reuşind totuşi să se mai menţină pe propriile picioare şi să găsească drumul către casă.

            O apucase pe marginea şoselei ce tranzitează localitatea, iar la un moment dat s-a decis să traverseze, dar din cauza stării de ebrietate, instinctul de conservare îi era serios diminuat, aşa că a pătruns pe carosabil fără să se asigure, ca şi cum ar fi păşit în propria curte.

            Din păcate, a făcut pasul imprudent exact în calea unei maşini care se apropia, şoferului fiindu-i imposibil să îl mai evite. Tot ce a putut face a fost să frâneze brusc, aşa că impactul nu a fost foarte violent, victima alegându-se totuşi cu multiple leziuni.

            Rănitul, în stare de ebrietate, a fost dus la spitalul din Nehoiu, dar aici nu a vrut să lase pe nimeni din personalul medical să se apropie de el, susţinând că nu are nimic şi cerând să fie lăsat în pace. Era însă evident că accidentul îi provocase unele traumatisme şi se impunea să fie examinat medical, aşa că a fost transportat la Spitalul Judeţean. Aici, cu greu au reuşit medicii să îl consulte, mai cooperant fiind pacientul cu poliţiştii care au trebuit să-l testeze alcoolscopic, atât pe el, cât şi pe şoferul care îl accidentase.

            În cazul pietonului, alcooltestul a indicat o valoare de 0,63 la mie în aerul expirat, iar în cazul şoferului aparatul a indicat că acesta nu consumase alcool. S-a constatat totuşi că autoturismul nu avea drept de circulaţie, autorizaţia provizorie ce îi dădea acest drept fiind expirată de o lună.