14 minute pentru votul a 22 hotărâri, atât a durat ieri şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal, pe parcursul căreia toate proiectele supuse votului deliberativului au fost aprobate cu unanimitate de voturi.
14 minute pentru votul a 22 hotărâri, atât a durat ieri şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal, pe parcursul căreia toate proiectele supuse votului deliberativului au fost aprobate cu unanimitate de voturi. Un simplu calcul aritmetic ne arată că unei hotărâri i-au fost alocate mai puţin de 38 secunde, dat fiind că, la sfârşitul şedinţei, s-a mai înregistrat şi o intervenţie, aparţinând consilierului democrat-liberal Constantin Ciurea. Acesta a ţinut să mulţumescă „unora dintre cei de faţă” care l-au sprijinit în editarea volumului „Decoraţii România, A.I.Cuza-2010”, neratând ocazia să facă şi o scurtă reclamă lucrării, „care a primit aprecierile Academiei Române”.
La această întrunire a Consiliului Local s-a decis, printre altele, că medicul Karmencita Pricop, consilier al Partidului Social-Democrat, va prelua, pentru următoarele trei luni, prerogativele de preşedinte de şedinţă, înlocuindu-l pe colegul său de partid Valeriu Moşneaga. Karmencita Pricop este medic primar de Medicină Internă în cadrul Ambulatoriului de Specialitate „N. Titulescu” şi membru PSD din 1998. În prezent, ea este membru al Biroului Permanent Judeţean, al Comitetului Executiv al organizaţiei buzoiene şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene de Femei.