Plăţi complementare cu 25 la sută mai mari la instalarea tinerilor fermieri

*Măsura propusă prin noile Politici Agricole Comune va viza doar primele 25 de hectare

*Măsura propusă prin noile Politici Agricole Comune va viza doar primele 25 de hectare

Tinerii cu vârsta sub 40 de ani care vor să se dedice agriculturii ar putea primi, în primii cinci ani de la instalare, o plată complementară pe hectar cu 25 la sută mai mare pentru primele 25 de hectare, pe lângă prima de instalare pe care o primesc prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).

         Vestea bună vine din partea comisarului european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, care a anunţat această măsură în faţa comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului. „Încă un punct în propunerea de reformă a PAC este o plată complementară pentru tinerii fermieri care se instalează, care au sub 40 de ani şi care, în primii cinci ani după instalare, în plus faţă de prima de instalare pe care o primesc prin PNDR, vor putea solicita o plată complementară pe hectar cu 25 la sută mai mare pentru primele 25 de hectare pe care le au în fermă. Deci, dacă au mai mult de 25 de hectare, acest 25 la sută se limitează la 25 de hectare pentru o perioadă de cinci ani după instalare”, a spus Cioloş.

         În opinia comisarului european pentru agricultură, această măsură este necesară în contextul în care un tânăr fermier are nevoie de investiţii, iar banca este reticentă în a-i acorda un credit fără garanţii. Această plată complementară ar putea să constituie chiar şi o garanţie la bancă, a explicat comisarul european.

„Am considerat că este nevoie de această măsură suplimentară, pentru că un tânăr fermier face investiţiile cele mai mari, în primii cinci ani de activitate, şi are nevoie de credit, iar banca îl creditează mai mult sau mai puţin fără garanţii, fiind tânăr şi neavând încă un capital foarte important. Şi, atunci, plata directă poate constitui de multe ori un capital cât de cât sigur, care poate constitui şi o garanţie la bancă”, a precizat oficialul european, explicând că aceasta este una dintre măsurile de reformă pe care le va susţine la lansarea pachetului legislativ de reformă a Politicii Agricole Comune.