În România, legile pumnului, înjurăturilor şi scuipatului sunt deja declarate legi organice pe care, vrei sau nu vrei, trebuie să te supui lor.
În România, legile pumnului, înjurăturilor şi scuipatului sunt deja declarate legi organice pe care, vrei sau nu vrei, trebuie să te supui lor. Bucuria de a insulta sau de a lovi pe oricine, oricum, din orice motiv, este la modă şi a devenit stare de fapt. Ne facem dreptate, pentru că nu se aplică legea în ţara asta, este sloganul sub care din ce în ce mai mulţi indivizi bine construiţi la trup, dar slab „mansardaţi” cred că pot să se impună în această lume în care trăim cu toţii.
Ne lovim de aşa-zise „acte de dreptate” aproape zilnic : de la urletele câte unui individ la serviciu, care nu are alte argumente ca să te contrazică, la pumni în trafic sau, şi mai rău, la atacuri armate oriunde unde controversele de idei persistă.
Să nu uităm că până şi diferende politice au ajuns să se rezolve cu cuvinte grele şi pahare de apă-n poală.
Duminică seară, la Ploieşti, am mai asistat la un gest tembel al unui individ cu capul ca sticla, din care băuse bănuiesc, fără măsură, şi mintea cât dopul de care scăpase repede. Pe un stadion încadrat în standarde europene, cu o coregrafie a unei galerii ardente, cu public ce a ocupat şi ultimul loc din arenă, apare un individ care loveşte cu pumnul un jucător doar pentru motivul pueril că face parte din echipa adversă. Cum poate fi catalogat un asemenea specimen într-o societate normală? Cred că nu poate exista rubrică de încadrare a unei asemenea fapte gratuite, abominabile şi fără noimă.
Reacţia în faţa acestui gest este o altă faţă a comportamentului nostru cel de toate zilele. Colegii lui George Galamaz au suplinit forţele de ordine, ce priveau contemplativ agresiunea din teren, pedepsindu-l nu oricum pe agresorul fără minte, ci în acelaşi mod, cu pumni, picioare şi tot tacâmul.
Scenele cu gust de chinină au continuat pe europeana arenă din Ploieşti cu petarde ce l-au doborât pe Tătăruşanu, cu un arbitru depăşit de amploarea incidentului şi cu jandarmi, plus oameni de ordine frumos echipaţi de luptă, dar uluiţi de faptul că trebuie să intervină fără ordin.
Cazul de la Ploieşti nu este singular în fotbalul nostru. Să ne aducem aminte de agresiunea acelui aşa-zis suporter craiovean poreclit „Poştaşul” asupra lui Claudiu Niculescu de acum şapte sezoane, dar, spre uşurarea tuturor, ele sunt rare şi uitarea face parte din arsenalul uman. Incalificabile rămân gesturile golăneşti de ambele părţi, iar urmările le vor suporta oameni ca noi, suporterii ploieşteni adevăraţi, care vor privi stadionul Municipal pe la garduri, etape bune de aici încolo.
Duminică seară, un om a fost lovit din senin cu sălbăticie de un scelerat aflat sub influenţa alcoolului şi a drogurilor, care nu este la prima abatere de acest gen pe un stadion de fotbal. Cât riscă pentru acest act de ultraj şi vătămare ? Cam trei ani maxim în condiţiile legilor permisive din România. Un fleac pentru un asemenea individ ce face parte dintr-o pătură din ce în ce mai groasă a societăţii noastre.
Şi ne-ntrebăm ce-i de făcut? Soluţiile nu le găsim în reacţia fotbaliştilor „STELEI”, care l-au lovit cu sălbăticie pe individul care a deschis Cutia Pandorei, dar legi mai dure şi pedepse pe măsură există chiar şi pentru astfel de specimene.
Ştefan ALECSIU este
Redactor-şef adjunct la Radio România Actualităţi