În perioada când miniştrii sunt schimbaţi precum apa la flori, el este cel care a reuşit să reziste în scaunul de la Justiţie de aproape patru ani de zile, în guverne diferite.
În perioada când miniştrii sunt schimbaţi precum apa la flori, el este cel care a reuşit să reziste în scaunul de la Justiţie de aproape patru ani de zile, în guverne diferite. Buzoianul Cătălin Predoiu face parte din galeria selectă a absolvenţilor Colegiului „B. P. Hasdeu” care au avut o evoluţie de invidiat, fără să uite de unde au plecat.
Absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti (1991), Predoiu a urmat ulterior un program de instruire în practica dreptului comercial la Baroul din Caen, Franţa (1994) şi a obţinut titlul ştiinţific de doctor în Drept Comercial, “summa cum laude”, la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti (2004). După avea să fondeze, împreună cu avocata Ioana Racoţi, cabinetul de avocatură SCA Racoţi – Predoiu, specializat pe sectorul fuziunilor, achiziţiilor şi privatizărilor. El şi-a extins treptat serviciile în domeniul tranzacţiilor pe piaţa de capital, în domeniul finanţării achiziţiilor şi în domeniul concurenţei, precum şi în domeniile energiei şi resurselor naturale. Chambers şi Legal 500 au listat societatea Racoţi – Predoiu pe locul doi în România în domeniul fuziunii şi achiziţiilor, nominalizându-i pe Ioana Racoţi şi Cătălin Predoiu printre liderii pieţei.
Laureat al Academiei Române, buzoianul a acceptat să vorbească în cadrul unui interviu despre amintirile care îl leagă de Buzău, dezvăluind de unde a venit pasiunea pentru avocatură.
Reporter: Vorbiţi-mi, vă rog, despre câteva amintiri pe care le păstraţi în legătură cu Hasdeul.
Cătălin Predoiu: Îmi aduc aminte cu plăcere de spiritul de prietenie care domnea în liceu între elevi, dar şi între elevi şi profesori, de marile rivalităţi sportive sau profesionale dintre clase. Hasdeul din vremea mea respira un spirit cvasiuniversitar, nu numai în sălile de clasă, dar şi pe terenurile de baschet sau la ceaiurile la care ne întâlneam. Cred că şi acum este la fel. Îmi aduc aminte cu amuzament şi plăcere de competiţiile sportive, în care eram încurajaţi cu entuziasm de pe margine de colege nostime şi pline de farmec.
Rep.: Astăzi, liceenii din Hasdeu se diferenţiază de ceilalţi din Buzău prin faptul că formează o adevărată familie, fiind foarte apropiaţi de tot ceea ce înseamnă această instituţie. Spiritul Hasdeului exista şi în perioada în care aţi fost dvs. elev?
C. P.: Da, fără îndoială. Cum spuneam mai sus, exista un puternic sentiment de identitate hasdeeană. Când spuneai că eşti „buzoian”, adăugai imediat că eşti sau ai fost „hasdeean”. Lucrurile nu s-au schimbat nici acum pentru generaţia mea.
Rep.: Cum era liceanul Cătălin Predoiu?
C. P.: Îmi plăcea sportul foarte mult, dar şi să citesc istorie, filosofie şi economie, deşi liceul era de „mate-fizică”. Nu prea eram uşă de biserică, destul de zvăpăiat, în ciuda aparenţelor, dar când era cazul, studiam.
„Vroiam să mă fac procuror; avocatura nu era la modă când eram licean”
Rep.: Ce visaţi să deveniţi după absolvire?
C. P.: Primii doi ani eram prea absorbit de tumultoasa viaţă de liceu ca să fiu preocupat de această problemă. Prin anul trei, când am hotărât să dau admitere la Drept, credeam că o să mă fac procuror. Prin anul patru era clar că vreau să fiu avocat, deşi la vremea aceea nu prea era la modă, însă eu mă uitam <în disperare> la filmele americane cu avocaţi şi începusem deja să citesc despre procese celebre. Cam tot prin perioada aceea am citit o carte care m-a fascinat, <Sfidarea mondială>, scrisă de un jurnalist francez, Schreiber, dacă nu mă înşel. A fost primul meu contact cu problemele globale internaţionale. Ca să nu mai vorbim de <Şocul viitorului> şi <Al treilea val>, scrise de Alvin Toffler.
Rep.: Am aflat că aţi făcut parte dintr-o Asociaţie a Buzoienilor din Bucureşti. Aţi mai ţinut legătura cu aceasta?
C. P.: Din păcate, nu am mai ţinut legătura, pur şi simplu nu prea am timp, poate după mandat.
Rep.: Sunteţi specialist în tranzacţii financiare. În contextul actual, recomandaţi românilor să investească pe piaţa de capital?
C. P.: Nu fac astfel de recomandări. Fiecare îşi administrează patrimoniul cum crede de cuviinţă. Eu nu prea am găsit alternative rezonabile, având în vedere statutul prezent de demnitar public.
Despre procesele la CEDO, interceptările ajunse în presă şi Codul Civil
Rep.: Cum comentaţi condamnările pe bandă rulantă pe care România le încasează la CEDO ?
C. P.: E exagerat să spunem „pe bandă rulantă”. Dacă veţi compara numărul total de procese în care România stă ca pârât la CEDO cu numărul de procese în care ea pierde, veţi observa că situaţia nu este chiar aşa, dar este adevărat că suntem pe un loc „fruntaş”, deloc onorabil între ţările UE, în privinţa condamnărilor la CEDO. Explicaţia constă în fluctuaţia legislativă din anii 1990 – 2000, incoerenţă legislativă şi pe alocuri erorile judiciare.
Rep.: A devenit o obişnuinţă ca în fiecare dosar în care este implicată o persoană publică să ajungă stenogramele în presă. Cum vă explicaţi?
C. P.: Au fost cazuri izolate, ţinând cont de numărul total de procese penale. Este competenţa Consiliului Superior al Magistraturii să clarifice aceste împrejurări.
Rep.: S-a vorbit despre faptul că noul Cod Civil bagă pumnul în gura presei. Dincolo de exagerările venite din partea unor ziarişti din presa de scandal, nu credeţi că unele articole sunt neclare?
C. P.: Noul Cod Civil este un model de legislaţie de nivel european, inclusiv în privinţa protecţiei drepturilor nepatrimoniale. Recent, comisarul european Viviane Reding a elogiat public această lege importantă. Cu timpul, în cunoştinţă de cauză, această concluzie se va impune.
„Nimeni nu poate desface legătura cu Hasdeul”
Rep.: Mai ţineţi legătura cu Buzăul, cu Hasdeeul?
C. P.: Da, însă nu atât de mult pe cât mi-aş dori. Inevitabil, ocupaţia prezentă m-a îndepărtat de liceu, dar numai în privinţa activităţilor curente. Sentimental, nimeni nu mă poate desface de această legătura cu prietenii din liceu, cu viaţa de liceu, cu tot ce-a însemnat liceul. Când ai fost hasdeean, ramâi hasdeean. E ceea ce îmi spun mereu şi alţi colegi cu care stau de vorbă.