Lumea modei va fi întotdeauna fascinantă, cu atât mai mult cu cât, cu trecerea anilor, ea nu mai este chiar atât de exclusivistă.
Lumea modei va fi întotdeauna fascinantă, cu atât mai mult cu cât, cu trecerea anilor, ea nu mai este chiar atât de exclusivistă. Avem parte de o pleiadă de designeri care ne încântă cu ale lor creaţii, şi este aproape imposibil să nu ne regăsim în cel puţin una dintre colecţiile lor. Şi că tot vorbim de accesorii, este timpul să oferim femeii moderne informaţia de care are nevoie, aşa că vom prezenta trei accesorii care s-au remarcat în tendinţele sezonului rece:
Brăţările voluminoase
Am fi putut să le spunem masive, însă brăţările masive de sezonul trecut s-au dezvoltat şi au devenit în acest sezon rece adevărate opere de artă. Inspirate din epocă edwardiană sau din cea a oţelului, din anii de glorie ai erei disco sau din măreţia perioadei hippie, aceste brăţări sigur vor fi pe placul tuturor … pentru simplul fapt că nu prea mai ai nevoie de niciun alt accesoriu.
Curele subţiri
Fie că o porţi la blugi, peste o rochie elegantă, peste un sacou cambrat sau o rochie office, o curea subţire este un must-have în acest sezon rece. Ea este atât de versatilă că poate să accesorizeze orice ţinută, scoate silueta în evidenţa şi oferă purtătoarei un look modern. Alege o culoare neutră precum negru sau crem şi te vei bucura de această curea multă vreme.
Mănuşile lungi
Indiferent că preferi aspectul clasic şi elegant al unor mănuşi din piele sau cel mai rebel al mănuşilor fără degete, trebuie să ştii că în acest sezon rece se poartă mănuşile lungi, până la jumătatea antebraţului. Am regăsit pe podiumuri cele mai diverse materiale – piele, piele întoarsă, catifea, macrame, tricot – dar şi un curcubeu de culori – portocaliu, mov, gri, albastru, roşu, verde.